• Română
  • English
Banner
Comunitatea UPA din Iasi, alaturi de MECTS in mentinerea legalitatii Print
There are no translations available.

Rezoluție
Ca urmare a apariţiei în presa ieşeană a unui comunicat ce poate aduce atingere imaginii Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, Adunarea personalului didactic, didactic auxiliar şi administrativ, Sindicatul Salariaţilor din Universitatea „Petre Andrei” şi reprezentanţii Ligii studenţilor în Senat, întrunite în şedinţă comună la data de 9 martie 2010, adoptă următoarea rezoluţie:

1.    Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi este condusă de către Senatul constituit în urma alegerilor din semestrul întâi al anului universitar 2009-2010. Reprezentativitatea şi legalitatea sa au fost recunoscute de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin emiterea Ordinului nr. 5837/6.11.2009, la recomandarea Comisiei de monitorizare a alegerilor desemnată de către Primul Ministru Emil Boc. Prin ordinul menţionat, în funcţia de Rector al UPA din Iaşi a fost confirmat Prof. univ. dr. Doru Tompea.
2.    Persoanele ce reprezintă legal Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi sunt Rectorul, în persoana Prof. univ. dr. Doru Tompea, şi Preşedintele, în persoana Lect. univ. dr. Sorin Bocancea.
3.    Cadrele didactice de la cele cinci facultăţi componente ale Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi (Facultăţile de Drept, Economie, Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Asistenţă Socială şi Sociologie şi Ştiinţe Politice şi Administrative), celelalte categorii de personal şi studenţii îşi exprimă deplinul acord faţă de toate actele administrative emise de către Minister pentru revenirea la legalitate a Universităţii şi vor susţine în continuare demersurile pe care Ministerul le va întreprinde pentru menţinerea în legalitate a Universităţii.
4.    Cât priveşte Hotărârea definitivă, dar nu irevocabilă şi nici executorie, a Curţii de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 8358/2/2009, în mod legitim şi bazându-ne pe documente considerăm că „situaţia anterioară” emiterii Ordinului 4294/2009, la care se referă hotărârea menţionată, înseamnă:
a.    funcţionarea în ilegalitate a Facultăţilor de Drept şi Economie, în structura unui ONG cu denumire similară cu a Universităţii noastre;
b.    blocarea dosarelor de promovare a cadrelor didactice de la toate facultăţile;
c.    imposibilitatea emiterii diplomelor către absolvenţii Facultăţilor de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Asistenţă Socială şi Sociologie şi Ştiinţe Politice şi Administrative;
d.    emiterea de diplome lovite de nulitate către absolvenţii Facultăţilor de Drept şi Economie;
e.    şcolarizarea ilegală de studenţi străini la Facultatea de Economie;
f.    gestionarea lipsită de transparenţă a resurselor Facultăţilor de Drept şi Economie;
g.    fracturarea comunicării cu Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior;
h.    forţarea unei fuziuni cu Universitatea „Apollonia” din Iaşi, declarată ilegală de către Ministerul  de resort şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia 1137/2007.
Dorim ca la această „situaţie anterioară” să nu mai revenim vreodată.
5.    Cât îi priveşte pe unii dintre foştii colegi de la Facultăţile de Drept şi Economie, care sunt la vârsta pensionării sau care au refuzat angajarea la UPA din Iaşi, considerăm că situaţia lor este definită astfel:
a.    N. Niculescu şi colaboratorii lui sunt angajaţi la ONG-ul UPA Iaşi, neavând raporturi contractuale cu Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, fapt certificat de ITM Iaşi;
b.    conform Deciziei 1137/2007 a Înaltei  Curţi de Casaţie şi Justiţie, între UPA Iaşi şi UPA din Iaşi nu există identitate, fiind vorba de persoane juridice distincte;
c.    N. Niculescu, C. Andronovici, E. Niculescu ş.a. sunt persoane aflate la vârsta pensionării cărora deciziile Curţii Constituţionale le interzic să mai profeseze;
d.    N. Niculescu este un individ căruia Tribunalele Iaşi, Harghita şi Baia Mare i-au interzis să exercite funcţia de rector la UPA din Iaşi;
e.    N. Niculescu nu a fost niciodată confirmat de către Minister ca rector al UPA din Iaşi, cum prevede legislaţia în vigoare şi Decizia 730/2009 a Curţii Constituţionale. Acest fapt a fost stabilit definitiv şi irevocabil şi de către ICCJ prin Decizia 1072/2007.
6.    Solicităm angajaţilor de la ONG-ul UPA să nu se mai erijeze în salariaţi sau reprezentanţi ai Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi şi să se abţină de la acte ce ar putea afecta imaginea Universităţii noastre.
7.    Solicităm instituţiilor abilitate să ia măsurile ce se impun pentru ca persoanele ce se erijează în reprezentanţi sau salariaţi ai Universităţii noastre să nu repete violenţele de pe 13 februarie 2010.
 
Copyright © 2011 Universitatea "Petre Andrei" din Iasi
Toate drepturile rezervate.
Comunitatea online a studentilor si profesorilor
Clubul antreprenorial
Centrul de Resurse pentru Informare si Documentare