• Română
  • English
Banner
Criticul literar Alex. Ștefănescu a conferențiat la Universitatea „Petre Andrei” din Iași Print
There are no translations available.

IMG_1463Miercuri, 10 martie, Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi a găzduit un veritabil regal cultural, al cărui punct culminant a fost marcat de Conferinţa cu tema „Mai avem nevoie astăzi de literatură?”, susţinută de criticul literar Alex. Ştefănescu.

 

Aceasta a fost precedată de un recital de muzică şi poezie, în interpretarea tinerilor actori Alexandra Suciu, Cosmina Stratan şi  Mihai Daniel Haralambie, care au recitat versuri de Ioan S. Pop, Liviu Ioan Stoiciu şi Angela Marinescu, de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală „I.L. Caragiale” din Bucureşti, aceştia fiind acompaniaţi la pian de Călin Grigoriu, student la aceeaşi instituţie. La finalul Conferinţei, participanţii au putut admira lucrările expuse în Foaierul Aulei Magna a Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, în cadrul Expoziţiei „Ipostaze ale feminităţii în arta românească”. Manifestările au fost organizate de Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, în parteneriat cu Fundaţia Eis Art, sub egida Anului Jubiliar Petre Andrei.

IMG_1302

Pentru a oferi un răspuns la întrebarea anunţată în titlul Conferinţei, criticul literar Alex. Ştefănescu a plecat de la imaginea pe care şi-a format-o în copilărie cu privire la literatură: „Mi-am jurat mie însumi să nu mai spun la nimeni că există literatură. În naivitatea mea de copil, credeam că e secretul meu. Acum acţionez exact invers, în sensul că încerc să atrag pe cât mai mulţi spre literatură. E păcat că atât de puţini oameni ştiu că literatura e o sursă de plăcere”. Ulterior, „jonglând” cu exemple de natură comparativă, Alex. Ştefănescu a încântat participanţii la Conferinţă cu ceea ce s-ar putea numi „povestea cărţilor care visează să fie citite”. „Toate cărţile  dintr-o bibliotecă visează să fie alese. Când intru în biblioteca mea, simt speranţa fiecărei cărţi de a fi scoasă din întuneric şi de a fi citită. Să ştiţi că există o dramă mută a cărţilor care stau necitite în bibliotecă”, a spus criticul. Concluzia ideilor expuse în Conferinţa susţinută de Alex. Ştefănescu a fost că „e imposibil ca literatura să dispară. Dacă ar dispărea, ea s-ar reînfiinţa automat, pentru că e o formă de comunicare ce transmite emoţii”. În finalul prelegerii, criticul literar s-a declarat încântat de invitaţia primită din partea Rectorului Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, Prof. univ. dr. Doru Tompea, de a reedita vizita sa la instituţia de învăţământ superior ieşeană: „Sunt încântat de modul în care am fost primit şi daţi-mi voie să constat că şi conducerea Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, şi Fundaţia Eis Art acţionează într-o manieră cumva donquijotescă, pentru că întreţin încrederea în actul cultural”.

La evenimente au participat personalităţi culturale din Iaşi, precum poetul Emil Brumaru, studenţi şi profesori ai Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, precum şi, în calitate de invitaţi, cadre didactice şi elevi de la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” şi de la Liceul „Miron Costin”.

 

IMG_1463

IMG_1276

IMG_1282

IMG_1299

IMG_1302

IMG_1315

IMG_1319 IMG_1321 IMG_1324
IMG_1326 IMG_1351 IMG_1353
IMG_1370 IMG_1374 IMG_1395
IMG_1452 IMG_1462 IMG_1498
IMG_1520 IMG_1307 IMG_1375

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 
Copyright © 2011 Universitatea "Petre Andrei" din Iasi
Toate drepturile rezervate.
Comunitatea online a studentilor si profesorilor
Clubul antreprenorial
Centrul de Resurse pentru Informare si Documentare