Astăzi la Universitatea “Petre Andrei” din Iași au fost acordate premiile pentru câștigătorii concursului “Elevul creativ-studentul creativ”, organizat de Grupul Creativ Discovery din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Iași și Consiliul Județean al Elevilor. Concursul i-a provocat pe elevii de clasa a X-a de la liceele ieșene să creeze proiecte privind promovarea Iașului.
Premiul întâi și l-au adjudecat Alexandru Darie, Adelina Simona și Ana Maria Nistor, elevi la Colegiul “Mihai Eminescu”, pentru proiectul “Iașul altfel…”. “Iașul altfel înseamnă chiar și această universitate. O alternativă care vi se oferă la început de carieră”, le-a spus Prof univ.dr. Doru Tompea, Rectorul UPA din Iași, elevilor, la înmânarea premiilor. “Ne-am dori ca vizunea noastră de promovare a orașului să fie pusă în practicpă”, a spus elevul Alexandru Darie. Dorința elevilor ar putea să devină realitate. “Chiar dorim să trimitem proiectele voastre premiate astăzi către responsabilii din primărie și sperăm că, dacă vor avea resursele necesare, acestea să fi puse în practică”, a spus participanților Prof.univ.dr. Mariana Caluschi, decanul Facultății de Psihologie și Științele Educației. Locul II a fost câștigat de eleva Alexandra Stănescu cu proiectul “Fly with us –descoperă Iașul din zbor”, iar locul III a fost adjudecat de Robert Such, Anca Postolache și Dragoș Chelariu pentru proiectul "Iași, capitala culturală a Europei”. Eleva Anca Dobrișan a obținut o mențiune din partea juriului. Premiile elevilor au constat în sume de bani, diplome și cărti oferite de organizatori.