Începând din aceasta toamnă studenții de la Facultatea de Economie din cadrul Universității “Petre Andrei” din Iași vor putea studia în Danemarca. Internațional Business Academy și UPA din Iași au semnat un acord bilateral care permite desfășurarea mobilităților studențești între cele două instituții de învățământ.
În baza aceluiași parteneriat, personalul auxiliar și cadrele didactice ale facultății vor putea urma stagii de perfecționare în Danemarca. În fiecare an universitar, 6 studenți de la Facultatea de Economie vor putea studia la International Business Academy. În toamnă, universitatea va organiza o selecție de dosare ale studenților interesați de aceste mobilități, urmând să trimită apoi propunerile spre aprobare Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.