• Română
  • English
Prezentare Print
There are no translations available.

Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi, Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi Asociaţia Română de Psihologie Transpersonală, Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică, Asociaţia Naţională a Psihologilor de Familie din România şi Şcoala „Alexandru Vlahuţă” din Iaşi organizează în data de 23-24 aprilie 2010 Ediţia a VII-a a Simpozionului Naţional KREATIKON: CREATIVITATE – FORMARE - PERFORMANŢĂ.

Simpozionul se adresează: cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar (preşcolar şi şcolar) şi universitar, profesorilor psihopedagogi, managerilor educaţionali, reprezentanţilor ONG, psihologilor de familie şi sudenţilor de la facultăţile de profil şi elevilor creativi.

Manifestările constau în prezentarea unor comunicări ştiinţifice pe secţiuni (conform programului din Anexă).

 

  1. 1.      Aspecte privind redactarea lucrării

 

            Lucrările vor fi redactate în Times New Roman, obligatoriu cu diacritice, pe format A4, pe o singură parte, la un rând. Titlul va fi scris cu majuscule (Times 14 Bold), centrat. La două rânduri de titlu va fi scris numele autorilor şi şcoala (Times 14 Bold), centrat. La două rânduri de titlu va fi scris numele autorilor şi şcoala ( Times 12 ). La două rânduri de numele autorilor se începe scrierea textului.La sfârşitul lucrării va fi trecută bibliografia în următoarea ordine: nume, prenume autor, anul apariţiei lucrării, titlul lucrării, editura, localitatea. Întrucât lucrarea va fi publicată integral vă rugăm ca aceasta să conţină exemple practice şi să aibă maxim 5 pagini şi maxim doi autori pe lucrare. Lucrările vor fi trimise pe adresa de e-mail: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it , This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it ,  sau pe CD la adresa şcolii.

* În cazul nerespectării cerinţelor, nu garantăm publicarea materialului.

* Pentru psihologi se acordă  credite.

 

2.  Adresa şcolii :

Şcoala „Alexandru Vlahuţă”, Iaşi, Strada Buridava Nr. 10, cod 700432

            Director: prof. Ana-Verginia Munteanu

 

  1. 3.      Persoane de contact

prof. Daniela Babuşcă, tel. 0745387951, e-mail: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it

inst. Gabriela Maxim, tel. 0745242378, e-mail:  This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it ,

 

  1. 4.      Data limită de trimitere a lucrărilor: 20 martie 2010
 
Copyright © 2011 Universitatea "Petre Andrei" din Iasi
Toate drepturile rezervate.
Comunitatea online a studentilor si profesorilor
Clubul antreprenorial
Centrul de Resurse pentru Informare si Documentare