| Taxe şcolare 2010-2011 |
|
There are no translations available. În conformitate cu prevederile Cartei Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, precum şi cu prevederile Regulamentului privind activitatea profesională a studenţilor, Biroul Senat al Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, convocat în data de 13.09.2010,
DECIDE:
Art.1. Pentru anul universitar 2010 - 2011, taxa de studiu este de 2.200 lei / an, respectiv de 1100 lei / semestru.
1.1. Taxa de studiu la programele de licență se achită în trei tranşe, după cum urmează: - Tranşa I, în cuantum de 1.000 lei, în intervalul 01 - 15 octombrie 2010; - Tranşa a II-a, în cuantum de 600 lei, în intervalul 03 - 15 ianuarie 2011; - Tranşa a III-a, în cuantum de 600 lei, în intervalul 01 - 15 mai 2011.
Studenții anului IV de la specializarea Drept vor achita tranșele II și III astfel: - 600 lei, până la data de 15 decembrie 2010; - 600 lei, până la data de 31 martie 2011.
Studenții anului III de la celelalte specializări vor achita tranșa a III-a astfel: - 600 lei, până la data de 31 martie 2011.
Pentru candidații declarați admiși în anul I de studiu, ocuparea unui loc este condiționată de achitarea a jumătate din tranșa I a taxei de studiu înainte de 1 octombrie 2010.
1.2. Taxa de studiu la programele de master se achită în trei tranşe, astfel:
Pentru anul I de studiu: - Tranşa I, în cuantum de 1.000 lei, în intervalul 01 - 15 octombrie 2010; - Tranşa a II-a, în cuantum de 600 lei, în intervalul 03 - 15 ianuarie 2011; - Tranşa a III-a, în cuantum de 600 lei, în intervalul 01 - 15 mai 2011.
Pentru anul II de studiu:
- Tranșa I, în cuantum de 600 lei, în intervalul 01 -15 octombrie 2010; - Tranșa a II-a, în cuantum de 500 lei, în intervalul 01 - 15 decembrie 2010.
- Tranşa I, în cuantum de 1.000 lei, în intervalul 01 - 15 octombrie 2010; - Tranşa a II-a, în cuantum de 600 lei, în intervalul 03 - 15 ianuarie 2011; - Tranșa a III-a, în cuantum de 600 lei, în intervalul 15 - 31 martie 2011.
1.3. Taxa de studiu la programele postuniversitare: a) la programele cu durata de un semestru, taxa se achită în două tranșe, astfel: - Tranșa I, în cuantum de 600 lei, în termen de 15 zile de la începerea cursurilor; - Tranșa a II-a, în cuantum de 500 lei, cu cel puțin 7 zile înainte de începerea perioadei de evaluare. b) la programele cu durata de 2 semestre, taxa se achită semestrial în modalitatea specificată la litera a).
1.4. Neplata taxei de studiu în intervalele menţionate mai sus atrage după sine plata unei penalizări de 0,2% pe zi de întârziere.
Art.2. Taxele percepute pentru eliberarea de înscrisuri în anul universitar 2010 – 2011 sunt următoarele:
Art.3. Alte taxe percepute de Universitatea ”Petre Andrei” din Iași:
Pentru absolvenții care au promovat examenul de finalizare a studiilor situația școlară se eliberează la cerere, fără a se percepe taxă. |