|
Universitatea ”Petre Andrei” din Iași a găzduit în această seară ”episodul pilot” al unui proiect inedit în lumea culturală românească, inițiat de doi critici literari de marcă, Daniel Cristea Enache și Antonio Patraș, la care participă și doi artiști binecunoscuți publicului, Ion Barbu și Dragoș Pătrașcu.
”Proiectul nostru este unul pe termen lung și presupune o suită de conferințe în marile centre universitare, pe teme diferite, care se vor adresa în principal studenților și elevilor de liceu. Subiectele alese de noi vor fi tratate din perspectivă dublă, atât din câmpul criticii literare cât și din cel artistic. Începem aventura noastră la Iași, la UPA, cu întâlnirea din această seară”, a explicat Conf.univ.dr. Daniel Cristea Enache.
Tema aleasă pentru dezbatere în această seară a fost ”Cobai în anii ‘80” și a oferit publicului frânturi atât din viața personală a distinșilor invitați, cât și din cea a cunoscutului scriitor Ion D. Sîrbu. Caricaturistul Ion Barbu a fost cel care a lansat dialogul, prezentând câteva dintre filmele realizate de el. ”Am încercat în aceste imagini să reconstruiesc lumea lui Sîrbu la Petrila. Eu întotdeauna mă întorc la Sîrbu atunci când mi-e greață și când mi-e ceață, cum spunea Barbu, pentru că mă inspiră întotdeauna”, a spus artistul.
Conf.univ. dr. Dragoș Pătrașcu, cadru didactic la Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iași, le-a vorbit celor prezenți în Aula Magna despre cum a trăit el perioada anilor 80. ”La 20 de ani nu prea contează situația politică, bucuria vieții își spune cuvântul, însă și eu și colegii mei nu ne doream decât să plecăm din țară. Și pentru asta munceam foarte mult și eram foarte determinați, iar această muncă teribilă mi-a prins bine. Însă, după ce au trecut anii, îmi dau seama cu regret ce aș fi putut face dacă trăiam într-un oraș ca Parisul”, a spus artistul. 
Intervenția criticului literar Daniel Cristea Enache s-a concentrat în jurul scriitorului Ion D. Sîrbu - ”un scriitor complet care reușește să fie strălucitor pe fiecare fragment” - și a vieții acestuia, însă a prezentat și câteva percepții personale despre acele vremuri. ”Eram niște șoimi ai patriei veseli, nerealizând că, de fapt, eram niște cobai. Pentru cei din generația mea însă, revoluția a venit la fix”, a mărturisit acesta.
Conf. univ.dr. Antonio Patraș a adus în atenția publicului schimbările din critica literară survenite odată cu schimbarea regimului. ”Critica literară a fost foarte importantă înainte de 1989 din cauza sistemului politic. Scriitorii sunt însă cei importanți. Criticul e doar un arbitru, un mediator. El nu are voie să mai devină un judecător”, a precizat acesta.
Prof.univ.dr. Doru Tompea le-a mulțumit invitaților pentru că au decis ca proiectul lor să prindă viață la UPA. ”M-a incitat foarte mult tema acestei conferințe, cu atât mai mult cu cât i se asociază personalități cărora le mulțumesc că și-au rupt din timpul prețios pentru a fi alături de noi în acest an jubiliar în care sărbătorim 120 de ani de la nașterea savantului Petre Andrei”, a spus Rectorul Universității ”Petre Andrei” din Iași. 
|