• Română
  • English
Banner
Campania ”Ajută-ne să-i ajutăm” a adus bucurie ieșenilor în prag de sărbători Imprimare
Vineri, 16 Decembrie 2011 13:00

IMG_7427bis40 de familii nevoiașe din comunele Grajduri, Holboca și Iași vor avea în acest an sărbători mai senine datorită ajutorului oferit de ieșenii inimoși care s-au alăturat Campaniei ”Ajută-ne să-i ajutăm”, inițiată de Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității ”Petre Andrei” din Iași.

IMG_7476bisStudenții UPA le-au adus zâmbetul pe buze bătrânilor și copiilor cărora le-au împărțit cadouri constând în alimente și produse vestimentare. ”Prin această acțiune ne-am propus să sensibilizăm opinia publică faţă de persoanelor aflate în nevoie și, prin gestul nostru, să putem reda o şansă, o speranţă, celor mai sărmani dintre noi”, a spus Conf.univ.dr. Georgiana Corcaci, coordonatorul campaniei.

concert-colinde-16În această seară organizatorii au pregătit și un cadou muzical pentru ieșeni: un concert susținut de Corul ”Flori de Piersic”, format din studenții Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul UPA, Corul "Axis" al studenților Facultății de Teologie din Iași, sub patronajul Mănăstirii "Sihastria Voronei" și soprana Operei din Iași, Alexandra Costin. La finalul spectacolului vor fi oferite 14 diplome celor care au participat la această inițiativă umanitară.

Campania ”Ajută-ne să-i ajutăm”, care s-a desfășurat în perioada 10-15 decembrie 2011, a fost organizată de UPA în parteneriat cu  preotul Stan Sever Stoica, de la Biserica ”Sfânta Vineri”, preotul Vasile Hlițeanu, de la Biserica ”Acoperamântul Maicii Domnului” și Corul ”Flori de piersic” al Facultății de Psihologie şi Ştiinţele Educaţie. Sponsorul principal al campaniei a fost Fiterman Pharma. IMG_7654bis

 
Copyright © 2011 Universitatea "Petre Andrei" din Iasi
Toate drepturile rezervate.
Comunitatea online a studentilor si profesorilor
Clubul antreprenorial
Centrul de Resurse pentru Informare si Documentare