|
"Filosofia lui Karl Marx" a fost tema conferinței susținute în această seară, la Universitatea ”Petre Andrei” din Iași, de Lector univ.dr. Vlad Mureșan, cadru didactic la Departamentul de Studii Americane din cadrul Universității Babeș - Bolyai” din Cluj.
”Principalele motive pentru care ne-am gândit să organizăm acest eveniment sunt, pe de o parte, apariția în prim plan a valorilor de stânga în contextul global al crizei economice și, pe de altă parte, existența în mediul academic a unei dezbateri reale între stângiști și cei apropiați valorilor de dreapta”, le-a spus studenților, în debutul evenimentului, Răzvan Timofciuc, președintele Ligii Facultății de Istorie din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Conferința a adus în prim plan criticile pe care Marx le aduce capitalismului și alternativele pe care el le propune, criza economică actuală și cauzele ei. ”De ce Marx astăzi? Pentru că avem de-a face cu o criză a Europei developată de o criză americană, care are trei culpe: lăcomia bancherilor, un factor subiectiv, intervenția statului prin politici sociale, un factor de sorginte, mai degrabă, socialistă și consumatorul, care nu e nici de stânga nici de dreapta. Criza europeană nu e nici ea o criză capitalistă, ci o criză a statelor. Și atunci se pune întrebarea: Este capitalismul în agonie? El o duce foarte bine, dar în China. Și China o duce foarte bine datorită capitalismului. Deci această criză nu e un motiv să renunțăm la capitalism”, a spus Lector univ.dr. Vlad Mureșan. Acesta a analizat apoi principalele concepte și teze ale sistemului marxist. ”Dacă Marx ar intra aici și ar vedea că nu sunt îmbrăcat în salopetă ar trage imediat concluzia că nu am dreptate pentru că la el doar muncitorul cunoaște lumea, iar rezistența față de intelectuali este foarte puternică. Capitalismul investește în inteligență din egoism, dar investește”, a adăugat profesorul clujean.
Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Liga Studenților de la UPA și face parte din calendarul acțiunilor UNIFEST.
”Mă bucur că am avut ocazia să participăm la această conferință interesantă și le mulțumesc colegilor de la Facultatea de Istorie pentru modul în care au colaborat cu noi, cei de la UPA, în organizarea evenimentului”, a precizat Viorel Huțanu, președintele Ligii Studențilot de la UPA. |