|
„Fii solidar. Semenii tăi au nevoie de tine”. Acesta este apelul public lansat astăzi, la Universitatea „Petre Andrei” (UPA) din Iași, în cadrul unei campanii umanitare organizată de Liga Studenților UPA din Iași, în parteneriat cu instituția de învățământ superior, Crucea Roșie – Filiala Iași, Liceul Teoretic „Miron Costin” Iași, Asociația GRADECO, Asociația Culturală MIR, Asociația Human Brand International și Centrul de Dezvoltare Socială.
Potrivit reprezentantului Asociației GRADECO, lector univ.dr. Cătălin Popescu de la Facultatea de Asistență Socială și Sociologie a UPA, scopul campaniei este colectarea de ajutoare constând în alimente de bază neperisabile pentru sinistrații din zonele afectate de ninsori. Campania se desfășoară până pe 24 februarie 2012, iar donațiile persoanelor fizice și juridice pot fi făcute la sediul UPA, la parter sau la etajul 10.
„Această nouă campanie umanitară se înscrie într-o frumoasă tradiție constituită la UPA și este în spiritul sloganului «O universitate în comunitate». Am înțeles, ca și în alte ocazii, să nu stăm deoparte și să ne implicăm în sprijinirea celor care au cu adevărat nevoie de ajutor. Ceea ce ne bucură este faptul că inițiativa a aparținut studenților noștri”, a punctat lector univ.dr. Cătălin Popescu. La rândul său, președintele Ligii Studenților UPA din Iași și-a exprimat speranța că această campanie va mobiliza cât mai multe persoane fizice și juridice. „Vom încerca să acoperim cu prioritate acele localități care nu au beneficiat încă de ajutoare. Orice contribuție este binevenită. Sperăm ca, în acest fel, să dăm un exemplu și pentru alte organizații studențești”, a subliniat Viorel Huțanu. În aceeași linie s-a înscris și mesajul președintelui Clubului Elevilor de la Liceul Teoretic „Miron Costin” Iași, Eduard-Paul Șchiopu. „Sperăm ca demersul nostru să fie un exemplu și pentru colegii de alte licee și, de ce nu, să contribuie la crearea unei culturi a implicării civice”, a spus elevul.
Începând cu data de 25 februarie, Crucea Roșie - Filiala Iași va facilita, cu sprijinul unor structuri ale Ministerului Apărării Naționale, transportul către beneficiari a ajutoarelor strânse în cadrul campaniei. |