| Fostul Ministru de Externe al României, Adrian Cioroianu, în vizită la Universitatea ”Petre Andrei” din Iaşi |
|
|
Fostul Ministru de externe, istoricul Adrian Cioroianu, s-a aflat astăzi în vizita la Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi, ca urmare a invitaţiei adresate de către Rectorul instituţiei, Prof.univ.dr. Doru Tompea, cu ocazia manifestărilor dedicate "Anului Jubiliar Petre Andrei", ocazionat de împlinirea, în 2010, a două decenii de la înfiinţarea Fundaţiei Academice "Petre Andrei" şi a Universităţii cu acelaşi nume. În acest context, Rectorul Universităţii "Petre Andrei" din Iaşi i-a adresat fostului Ministru Cioroianu invitaţia de a susţine o Conferinţă în cadrul seriei de Prelegeri a Fundaţiei Academice "Petre Andrei", invitaţie care a fost acceptată, urmând ca evenimentul să fie indexat în Calendarul "Anului Jubiliar Petre Andrei". În ceea ce priveşte politica externă României, fostul ministru de Externe consideră că în cadrul Ministerului există oameni calificaţi pe probleme legate de partea estică a Europei, dar care sunt invitaţi foarte rar la dezbateri pe astfel de teme. Adrian Cioroianu a răspuns întrebărilor profesorilor de la Universitatea “Petre Andrei” din Iaşi pe teme legate de politica est-europeană, dar în acelaşi timp a comentat şi situaţia de peste Prut. În acest sens, fostul ministru de externe consideră că există un optimism prea mare în Republica Moldova vizavi de aderarea la Uniunea Europeană, în situaţia în care încă nu se vorbeşte de o extindere a NATO spre est, acesta considerând că o ţară nu poate fi stat membru al Uniunii Europene dacă nu face parte din Alianţa Nord-Atlantică.
|