| O nouă apariție editorială la UPA |
|
| Marţi, 10 Ianuarie 2012 11:47 |
|
”Cartea se adresează cercetătorilor, cadrelor didactice, practicienilor în domeniul serviciilor de asistenţă psihologică sau socială, formatorilor, managerilor din departamentele de resurse umane sau relații publice, studenţilor şi tuturor specialiştilor interesaţi de transformarea în performanţă a potenţialului pe care individul uman îl posedă”, a precizat autorul. Monografia a fost editată cu sprijinul financiar al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, prin câştigarea competiţiei ”Lumen Cartea Ştiinţifică pe anul 2011”. |