• Română
  • English
Banner
Parteneriat social între UPA din Iași, Ordinul Cavalerilor de la Malta și Clubul Investitorilor Imprimare
Luni, 05 Decembrie 2011 18:13

IMG_6230bisUniversitatea ”Petre Andrei” din Iași, Marele Priorat Autonom, Ospitalier, Suveran și Militar al Suveranului Ordin al Sfântului Ioan din Ierusalim, Cavaler de Malta și alături de Clubul Investitorilor, filiala Iași au încheiat sâmbătă un parteneriat de colaborare.

IMG_6350bisScopul acestui parteneriat, după cum însuși Alteța Sa, Don Iulian Moisescu, Marchiz de Santa Tereza și Mare Prior General OSJ a declarat, ”vizează realizarea unor activități comune de promovare a acțiunilor umanitare, cu scop de caritate în vederea colectării de fonduri pentru dezvoltarea proiectelor reieșite din Conferința de la Iași, din 03.12.2011. Acest parteneriat este unul benefic pentru toate cele trei instituții semnatare și vizează în primul rând Banka de alimente, Ecosistemul românesc- Plămânii Europei și înființarea unor centre multiplex de sănătate”, a mai completat Alteța Sa, Iulian Moisescu.

La rândul său, Rectorul UPA din Iași, Prof.univ.dr. Doru Tompea le-a transmis celor prezenți în Aula Magna, că universitatea pe care o conduce a fost și va rămâne un partener deschis unor astfel de parteneriate.

IMG_6301bisAșa cum reiese și din motto-ul Universității ”Petre Andrei” din Iași, ”O universitate în comunitate”, instituția noastră a fost mereu receptivă la astfel de parteneriate care urmăresc valorile calității, solidarității sociale, de sprijinire a persoanelor și categeoriilor aflate în nevoie. Mai mult, noi avem deja proiecte comune cu Ordinul Suveran al Sfântului Ioan din Ierusalim, acțiuni care s-au desfășurat anul trecut la Centrul de noapte ''Dimitrie Mangeron".. Acest parteneriat, semnat astăzi, (n.r. sâmbătă). din partea universității de către Președintele, Conf.univ.dr. Sorin Bocancea, consfințește, din nou, că filozofia noastră, de a fi o universitate în comunitate, este cea care ni se potrivește cel mai bine”, a declarat Rectorul UPA. IMG_6315bis

La eveniment a fost prezent și Subprefectul Bogdan Șaramet, care a salutat înființarea filialei locale a Clubului Investitorilor și le-a transmis acestora că din partea Instituției Prefecturii vo avea parte de tot sprijinul.

Tot în cadrul conferinței de sâmbătă, Prof.univ.dr. Doru Tompea a oferit mai multe diplome de excelență, Alteței Sale Iulian Moisescu, Contelui de Miramar, Teodor Vasile, lui Niculae Văleanu și Prof.univ.dr. Vasile Dumbravă, pentru parteneriatele derulate în comunitatea locală. De asemenea, au fost înmânate, din partea Ordinului Sf. Ioan Cavalerii de Malta și a Clubului Investitorilor, diplome de excelență unor personalități ale vieții culturale și sociale din Iași.

 

 
Copyright © 2011 Universitatea "Petre Andrei" din Iasi
Toate drepturile rezervate.
Comunitatea online a studentilor si profesorilor
Clubul antreprenorial
Centrul de Resurse pentru Informare si Documentare