|
Astăzi, 29 noiembrie 2011, a avut loc la Prefectura Iași întâlnirea finală de lucru a Secretariatului Tehnic Permanent al Pactului Teritorial pentru Ocupare şi Incluziune socială, Regiunea NORD-EST (STP NE).
”Este ultima întâlnire în această formulă. E o despărțire pe un proiect, dar sper că vor mai urma și multe altele. Vă mulțumesc că în toți acești trei ani v-ați dedicat parte din timpul dumneavoastră pentru a participa la activitățile noastre și sper ca rezultatele acestui proiect să se vadă în timp”, le-a spus invitaților, în deschidere, Conf.univ.dr. Sorin Bocancea, managerul proiectului STP NE.
Suprefectul Bogdan Șaramet a transmis, la rândul său, un mesaj al Instituției Prefectului județului Iași. ”Este cred cel mai mare proiect făcut de o universitate privată din România, iar tema abordată, aceea a incluziunii sociale, e o temă a momentului și de aceea ne dorim și alte astfel de proiecte la nivelul comunității ieșene”, a spus acesta.
O succintă prezentare a proiectului a fost realizată de Conf.univ.dr. Anca Tompea, directorul STP NE. ”Proiectul este un succes atât din punct de vedere al indicatorilor care au fost depășiți, cât și din punct de vedere al corectitudinii cu care au fost cheltuiți banii europeni. Fundația ”Petre Andrei” a dovedit că poate face față cerințelor unei întregi regiuni și poate coagula instituții din toate județele în jurul unui proiect. Pactul nu-și va încheia activitatea, acum se încheie doar finanțarea, astfel încât acțiunile viitoare vor fi organizate în regim de voluntariat”, a precizat aceasta.
Invitat la întâlnirea de astăzi, subprefectul județului Vaslui, Ciprian Iftimoaie a apreciat că acest proiect a oferit cadrul propice pentru ca reprezentanții instituțiilor din regiune să formuleze soluții referitoare la problematica incluziunii sociale, iar Ana Berea, directorul AJOFM Neamț a prezentat publicului câteva dintre proiectele de succes finanțate prin FSE POSDRU. La rândul său, directorul executiv al Fundației ”Alături de voi”, Angela Achiței a vorbit despre ”potențial și provocare în economie socială”, iar reprezentanta AJOFM Suceava, Capverde Anca, a prezentat Planul Local de Acțiune pentru Ocuparea forței de muncă și incluziune socială-PLAO Suceava. La final, experții proiectului au prezentat forma finală a Planului Regional pentru Ocupare şi Incluziune socială, Regiunea Nord Est, PRAO NE, ediția 2011.
Tot în cadrul evenimentului de astăzi, au fost înmânate instituțiilor partenere din cele șase județe ale regiunii NE atestate de participare în proiect.
Întâlnirea de astăzi a fost organizată de Secretariatul Tehnic Permanent al Pactului Regional pentru Ocupare şi Incluziune Socială, Regiunea Nord-Est (STP NE), în cadrul proiectului cu acelaşi nume, finanţat din Fondul Social European, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (FSE POS DRU) şi implementat, în perioada 2008-2011, de Fundaţia Academică “Petre Andrei” Iaşi.
Obiectivul general al STP NE îl reprezintă consolidarea capacităţii de a accesa finanţări din fonduri structurale, creşterea investiţiei în capitalul uman şi crearea de parteneriate adaptate noilor caracteristici ale pieţei muncii flexibile şi incluzive.
Mai multe detalii despre activitatea STP NE puteți afla de pe site-ul proiectului, www.stpne.ro.
|