La 20 martie 1820, se năștea la Bârlad Alexandru Ioan Cuza, cel care avea să devină unul dintre făuritorii Unirii Principatelor de la 24 ianuarie 1859, primul conducător/lider al Principatelor Unite, ulterior din 24 ianuarie 1862, al României și care, prin reformele înfăptuite în timpul domniei sale de numai șapte ani, a pus fundamentele României moderne.
Cu toate că a domnit puțin, această domnie s-a făcut remarcată, atât din punct de vedere cantitativ-prin numărul mare de de legi și alte reglementări socio-economice în toate domeniile de activitate, dar mai ales, din punct de vedere calitativ-măsurile luate fiind într-adevăr în spiritul epocii, conducând la modernizarea structurală a României. Au avut loc în acest inteval de timp: secularizarea averilor mânăstirești în 1863, Reforma agrară în 1864, prin care au dispărut ultimile rămășițe ale feudalismului în țara noastră și de pe urma căreia au beneficiat 400.000 de familii de țărani, introducerea Codului Civil-de inspirație franceză, reglementări de ordin fiscal, mai ale referitoare la proprietățile deținute.
Să mai amintim de Legea electorală din 1864, asigurând o largă participare la vot a diverselor categorii aale populației țării, modernizarea și dotarea adecvată a armatei, dar și promulgarea Legii educației publice, printre altele fiind stipulată obligativitatea și gratuitatea învățământului primar din țara noastră. Tot în acest context, să mai spunem că s-au stabilit cele trei cicluri de învățământ, astfel:
- cel primar, cu durata de 4 ani;
- cel secundar, cu durata de 4 ani;
- cel superior sau avansat, cu durata de 3 ani.
Vorbind de învățământul superior, să precizăm că tot domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat Decretele de înființare a primei universități din țară, la Iași, universitate ce astăzi îi poartă numele, în anul 1860, precum și a celei din București, în anul 1864.
Dar a venit și dimineața zilei de 11 februarie 1866, ziua când astrele nu s-au mai aliniat în favoarea domnitorului, ci în favoarea așa-numitei „Monstruoase Coaliții” care, la orele 5, l-au silit pe domnitor să abdice. Și, tot în spirit european, trebuia adus un domnitor străin care să nu fie influențat de moravurile și jocurile politice de pe malurile Dâmboviței și nu numai. Locotenența Domnească ce a preluat puterea se și gândise la aducerea pe tronul României a Alteței Sale Filip Eugeniu Ferdinand Clement Baudouin, conte de Flandra și duce de Saxonia, nepotul regelui Belgiei și care să fie întronat ca Filip I.
Însă istoria s-a scris astfel, principele care va veni va fi din țara unde Alexandru Ioan Cuza și-a trăit ultimii ani ai vieții, adică Germania. Cuza s-a stins din viață departe de țară, la Heidelberg, dar își doarme somnul de veci în capitala Moldovei, la Iași, în biserica Mânăstirii Trei Ierarhi.
Importanța domniei lui Alexandru Ioan Cuza nu poate fi diminuată, ci trebuie să subliniem construcția modernismului economic și social, comparabil cu cel european al vremii sale. Dacă, din punct de vedere al omului Alexandru Ioan Cuza, găsim niște trăsături care l-au condus să-și depășească condiția de a fi în slujba poporului și, așa după cum spuneau cronicile vremii „a ruinat țara moralicesce și materialicesce”, istoria, din care și noi facem parte, va judeca și hotărî.
Prof. univ. dr. Alexandru Trifu
