IMG 6859 resize

Ambasadorul Argentinei și Președintele Senatului UPA au lansat la Timișoara o carte pe problema Insulelor Malvine

IMG 6859 resizeMiercuri, 11 decembrie a.c., începând cu ora 12.00, la Centrul de Afaceri din Timișoara a avut loc lansarea volumului „Elemente politico-juridice pentru înțelegerea chestiunii Insulelor Malvine”, coordonată de Răzvan Victor Pantelimon, eveniment organizat de Universitatea „Tibiscus” din Timișoara și Ambasada Republicii Argentina la București. La invitația Excelenței Sale Claudio Pérez Paladino, Ambasadorul plenipotențiar al Republicii Argentina pentru România și Republica Moldova, Conf.univ.dr. Daniel Șandru, Președintele Senatului Universității „Petre Andrei” din Iași a participat la manifestare și a făcut o prezentare a cărții.

 

IMG 6893 resizeEvenimentul a fost deschis de cuvântul de bun-venit al Rectorului Universității „Tibiscus” din Timișoara, Conf.univ.dr. Corina Mușuroi, iar dezbaterea prilejuită de lansarea volumului a fost moderată de Prorectorul acestei instituții, Prof.univ.dr. Ciprian Vâlcan. Alături de Ambasadorul Republicii Argentina, la această dezbatere au participat Excelența Sa José Miguel Viñals, Consulul Onorific al Regatului Spaniei la Timișoara, Excelența Sa Rufino Delgado-Montenegro, Consulul Onorific al Republicii Peru la Timișoara, precum și Prof.univ.dr. Gheorghe Lencan-Stoica, de la Facultatea de Științe Politice a Universității București.

IMG 6907 resizePrezența mea la acest eveniment este, de fapt, un exercițiu de continuitate în cadrul colaborării pe care am inițiat-o cu Ambasada Republicii Argentina, după ce Excelența Sa, Domnul Ambasador Claudio Pérez Paladino, a lansat cartea despre chestiunea Malvinelor la Facultatea de Științe Politice și Administrative a UPA din Iași în luna iunie a acestui an și după ce Decanul Facultății noastre, Conf.univ.dr. Sorin Bocancea, l-a însoțit pe Domnul Ambasador, pentru un eveniment similar, la Chișinău, în luna noiembrie. Cartea în discuție reprezintă un demers realizat în premieră în spațiul românesc iar prezentarea sa de către Ambasadorul Republicii Argentina este un act de diplomație publică”, a explicat Conf.univ.dr. Daniel Șandru, Președintele Senatului UPA din Iași.

IMG 6890 resizeEvenimentul de lansare a continuat cu o dezbatere îm cadrul căreia invitații au răspuns întrebărilor venite din public, aceasta fiind urmată de o sesiune de autografe și de o recepție organizată de Universitatea „Tibiscus” din Timișoara.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.