Lector univ. dr. Lavinia Maria Pruteanu, Prodecan al Facultății de Psihologie, Științele Educației și Asistență Socială și directorul Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră „Ion Holban” (CCOC), a participat la conferința CONSILIEREA DE CARIERĂ – RESURSE ȘI STRATEGII PENTRU PROFESIONIȘTI. Evenimentul a fost organizat la București, în perioada 07-09 noiembrie 2024.
Conferinţa s-a adresat consilierilor din mediul universitar și preuniversitar din toată țara și a abordat următoarele teme:
- Bune practici în activitatea de consiliere la nivel universitar și preuniversitar;
- Consilierea de carieră și mediul socioeconomic, punți de comunicare;
- Provocările serviciilor de consiliere din mediul universitar și preuniversitar, în raport cu integrarea și suportul acordat persoanelor cu dizabilități;
- Dezbatere asupra unor instrumente de evaluare a gradului de implementare a modificărilor legislative în domeniul educației, privitoare la consiliere.
Conferința a fost organizată de Universitatea din București, prin Departamentul de Consiliere și Orientare pentru Carieră, în parteneriat cu Asociația Consilierilor Români și cu Centrul de Consiliere și Orientare pentru Carieră al Universității Tehnice de Construcții București.