Prof. univ. dr. Sorin Bocancea, Prof. univ. dr. Doru Tompea, Prof.univ. dr. Daniel Sandru si Prof. univ. dr. Antonie Cristian Bocancea au participat vineri, 9 decembrie 2022, la Palatul Elisabeta, la o seară dedicată celui de-al V-lea Colocviu Regal și decernării celui de al VIII-lea și celui de al IX-lea Premiu Cantemir. Colocviile Regale și Premiul anual Cantemir se află sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale, Principele Radu al României.

Editia din acest an a Colocviul Regal s-a defasurat în perioada 9 și 10 decembrie 2022, la Jockey Club si a fost organizat de Asociația Orbis Tertius, de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) și de Asociația Proiectul Cantemir, iar tema a fost  “Republica la români”. La lucrări au participat Sorin Antohi, istoric al ideilor, eseist și traducător; Daniel Barbu, profesor la Facultatea de Teologie Romano-Catolică la Universitatea din București; Cristian Bocancea, profesor la Facultatea de Drept, Universitatea „Petre Andrei”, Iași; Sorin Bocancea, profesor și rector al Universității „Petre Andrei” din Iași; Călin Cotoi, profesor la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială la Universitatea din București; Silvia Marton, conferențiar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București; Alexandru Muraru, membru al Camerei Deputaților, reprezentant special al Guvernului; Dan Pavel, conferențiar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București; Victor Rizescu, conferențiar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.

Al optulea Premiu Cantemir, distincție anuală oferită în cadrul Colocviilor Regale, a fost acordat în anul 2021 profesorului Virgil Nemoianu, membru al Academiei Române.

Al nouălea Premiu Cantemir este acordat în anul 2022 profesorului Sorin Alexandrescu, membru al Academiei Române.