admitere 2013

UPA, reprezentată la Conferința organizată la București de Institutul pentru Progres Social

admitere 2013La invitația senatorului Mircea Geoană și a Conf.univ.dr.habil. Sergiu Mișcoiu, Președinte al Board-ului și, respectiv, Directorul Executiv al Institutului pentru Progres Social (IPS), Conf.univ.dr. Daniel Șandru, Președintele Senatului Universității „Petre Andrei” din Iași  (cea mai mare Universitate privată din Moldova) a participat joi, 27 iunie, în calitate de vorbitor, la Conferința Națională Soluții alternative la austeritate. Un alt fel de model de dezvoltare economică și socială, desfășurată la sediul Institutului Cervantes din București.

universitate iasiAlături de senatorul Mircea Geoană și de Conf.univ.dr.habil. Sergiu Mișcoiu, la acest eveniment au mai participat Florin Georgescu, Prim-viceguvernator Banca Națională a Romaniei, Matthias Jobelius, Reprezentant Friedrich-Ebert-Stiftung, Florin Pogonaru, Președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România, Cristian Socol, Consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului-Ministru și membri ai mediului sindical, academic, de business și ai societății civile. Moderatorul Conferinței și al dezbaterilor ce au urmat acesteia a fost Andrei Țărnea, Director Executiv al Institutului Aspen România.

În cadrul evenimentului a fost prezentat studiul „Soluții alternative la austeritate – un alt fel de model de dezvoltare economică și socială”, realizat de Cornel Ban, profesor la Brown University, precum și concluziile primului Barometru Social, realizat de IRES după metodologia Policy Network.

Daniel  andru  i reprezentantul IRES resizeParticiparea mea la această conferință e consecința directă a interesului profesional pe care îl am, ca specialist în ideologii politice, față de modul în care diversele forme de orientare doctrinară încearcă să răspundă provocărilor generate de actuala criză economică. Am avut oportunitatea de a lua parte la o dezbatere extrem de interesantă și cred că Institutul pentru Progres Social are toate premisele pentru a depăși ceea ce am numit, și în intervenția mea, provincialismul centrului, pe care l-am observat în cazul altor think-tank-uri ce au drept obiectiv configurarea de politici publice, adică acea stare în care, învârtindu-se permanent în jurul propriei axe, centrul însuși tinde să devină un spațiu provincial. Tocmai în acest sens, am adresat reprezentanților IPS invitația ca, până la finele acestui an să organizăm, în contextul unui parteneriat cu Facultatea de Științe Politice și Administrative a UPA, o Conferință regională la Iași. Răspunsul a fost pozitiv și urmează să stabilim, în perioada imediat următoare, data exactă și tema conferinței”, a declarat Conf.univ.dr. Daniel Șandru.

Întreaga Conferință poate fi urmărită aici: http://www.privesc.eu/Arhiva/17329/Conferinta-nationala-cu-tema–Solutii-alternative-la-austeritate–Un-alt-fel-de-model-de-dezvoltare-economica-si-sociala-

 

Invitație Conferință Daniel Șandrudetalii

Descriere conferință – detalii

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.