upa-dhalip 12bis thumb medium180 244

UPA se implică în comunitatea socială a persoanelor cu disabilități

upa-dhalip 12bis thumb medium180 244Universitatea ”Petre Andrei” din Iași dovedește, din nou, că este o universitate în comunitate, așa cum reiese și din slogan, prin implicarea în ajutorarea persoanelor cu dizabilități privind accesul la studii, prin acordarea de burse școlare. Andreea Dănciunescu, este studentă la Universitatea ”Petre Andrei”, la Facultatea de Psihologie și beneficiază de o bursă de studiu din partea instituției.

 

72879 sfantul apostol andrei

SFÂNTUL APOSTOL ANDREI – OCROTITORUL

72879 sfantul apostol andreiSfântul Apostol Andrei, născut pe malul lacului Ghenizaret, Betsaida, fiul lui Iona din Galileea, fratele lui Petru, primul dintre ucenicii lui Hristos și ucenic al  Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântul Andrei a urmat Mântuitorul, însoțindu-l pe Domeniile Tării Sfinte, fiind martor al faptelor minunate săvârșite de Domnul împărtășindu-se și împrăștiind din cuvântul acestuia,  a văzut patimile sale, a plâns moartea Lui pentru noi și s-a întărit în credință, în ziua învierii.

 

MG 4597 resize

Asistenții sociali s-au reunit la UPA din Iași

 MG 4597 resizeAsistenții sociali din regiunea Moldovei, studenții și specialiștii în domeniu s-au reunit la Universitatea ”Petre Andrei” din Iași în cadrul workshop-ului – ”Instrumente de lucru în asistența socială”. Evenimentul a fost structurat în două părți, una care a vizat prezentări ale specialiștilor și una practică, participanții fiind împărțiți în grupe pentru cele trei ateliere de lucru.

This post is also available in: Engleză