Conf.univ.dr Anca Tompea, Președintele Senatului Universității „Petre Andrei” din Iași, a demarat organizarea stagiilor de practică, împreună cu Prof.univ.dr Victor Nicolaescu, Director Scriere Proiecte și Fundraising Crucea Roșie România, pentru anul universitar 2024-2025. În acest context, au fost stabilite planificările legate de integrarea studenților și masteranzilor în activitățile organizației, prezentarea misiunii și a valorilor organizației, domeniile în care activează și tipurile de activități în care studenții ar putea fi implicați. S-a discutat despre durata stagiului de practică, numărul de ore necesare, perioada de desfășurare, precum și locațiile în care studenții vor activa. Coordonatorii Crucii Roșii vor desemna tutori sau mentori care vor ghida studenții pe parcursul stagiului, asigurându-se că aceștia își dezvoltă abilitățile necesare și că își îndeplinesc atribuțiile corect. Studenții ar putea fi implicați în diferite tipuri de activități, cum ar fi: organizarea de campanii de conștientizare, suport logistic pentru distribuirea de ajutoare, participarea la cursuri de prim ajutor sau asistență în centre de urgență.
„Scopul activităților de practică este ca studenții Universității „Petre Andrei” din Iași să obțină o experiență valoroasă, nu doar din punct de vedere teoretic, ci și practic, contribuind la misiunea umanitară a Crucii Roșii, precum și la integrarea pe piața muncii, la finalizarea studiilor” a declarat Conf. Univ. dr. Anca Tompea, Președintele Senatului UPA.