Fenomenul „copiilor cu copii” a fost tema conferinței online Parentalitate timpurie, organizată de Facultatea de Psihologie, Științele Educației și Asistență Socială, din cadrul Universității „Petre Andrei” din Iași, pe 10 decembrie 2020.
Evenimentul a reunit specialiști din diferite domenii cu scopul de a aduce studenților Universității ”Petre Andrei” din Iași o imagine complexă și completă asupra fenomenului de sarcină timpurie.
Prof.univ. dr. Mihai Dinu GHEORGHIU, de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza” din Iași, realizat prezentarea cărții „Parentalitate timpurie. Individualizare și risc. Parentalitatea copiilor cu copii”, autor Daniela Costăchescu.
Daniela COSTĂCHESCU a definit conceptul de parentalitate timpurie, explicând studenților modalitatea de realizare a cercetărilor care au stat la baza cărții, precum și o serie de concluzii desprinse din cercetare.
Prof. univ. Inter. Dr. Lucia SAVCA, Șef Catedră Criminologie și Psihologie Aplicată, Institutul de Criminologie din Republica Moldova, a prezentat aspecte legate de fenomenul sarcinii timpurii din perspectiva socio-demografică a Republicii Modova. Leșco GALINA, Directorul Centrului pentru adolescenți „Neovita” din Republica Moldova a fost reprezentată de Muntean Balan Nicoleta care a descris activitățile și proiectele realizate în cadrul centrului, destinate adolescentelor însărcinate sau care au adus pe lume un copil.
Maria BUICIUC, psiholog și psihoterapeut în cadrul Centrului de Servicii Sociale, a prezentat studenților activitățile desfășurate de psiholog în relația cu tinerele mămici adolescente din cadrul Centrului Social Maternus Iași.
Lect. univ. dr. Rodica BOCA, cadru didactic la Universitatea „Petre Andrei” din Iași, a vorbit studenților despre Practicile și reglementările juridice privind parentalitatea timpurie, despre pedepsele conform legii primite de adulții care au abuzat fizic și sexual minore, indiferent de vârsta acestore,despre discernământ și conștientizarea actelor savârșite de făptuitor.
Conferința a fost coordonată de Prof. univ dr. Stoica Cristina, care a prezentat aspecte vizând adolescența, caraterizată drept perioada când apare detașarea de părinți, când apar furtunile hormonale, perioada când trebuie să se adopte decizii cu privire la viitorul profesional, fiind o vârstă a anxietății, a insatisfacției, nesiguranței, dar și vârsta marilor idealuri. „Sarcina este un lucru minunat, iar copilul este o mare bucurie pentru părinţii care îl aşteaptă şi sunt pregătiţi să-l crească şi educe în familie. În cazul adolescenţilor, situaţia este alta. Sarcina aduce un şir de schimbări majore în viaţa lor. Din copii, ei devin, peste noapte, adulţi, maturizându-se brusc, trebuind să facă faţă unor responsabilităţi pentru care şi maturii au nevoie să se pregătească luni şi chiar ani de zile. Adolescenţii însă nu sunt pregătiți din punct de vedere fizic, psihologic şi nici financiar să crească un copil”.
Fenomenul „copiilor cu copii”, este unul social, deoarece efectele nu se limitează doar la situația mamei, ci vizează sănătatea fizică și emoțională a copilului care se naște într-un mediu vulnerabil, supus riscurilor sociale. Cel mai mare risc al parentalităţii timpurii este legat de imaturitatea psiho-socială a părinţilor adolescenţi în gestionarea situaţiilor de criză, care pot duce la abandon şcolar şi abandon parental.