Comunitatea academică a Universității „Petre Andrei” din Iași a avut deosebita plăcere de a se întâlni astăzi, 23 martie 2026, cu reputatul psihoterapeut de cuplu, Laura Pănăzan, cu formare în psihoterapie experiențială unificatoare și Terapia Centrată pe Emoții (EFT), autoare a numeroase volume dedicate dinamicii relaționale și dezvoltării personale.
Evenimentul a reunit studenți și absolvenți ai universității, interesați de aprofundarea cunoștințelor din domeniul psihoterapiei și al relațiilor de cuplu. Pe parcursul conferinței, participanții au avut ocazia să exploreze aspecte esențiale ale procesului terapeutic, fiind prezentate atât repere teoretice, cât și studii de caz relevante din practica clinică. Un accent deosebit a fost pus pe rolul emoțiilor în procesul terapeutic, subliniindu-se importanța acestora în facilitarea reconectării între parteneri.
În deschiderea conferinței Prof. univ. dr. Cristina Maria Stoica i-a mulțumit doamnei Lector univ. dr. Narcisa Geanina Caranfil pentru facilitarea acestei întâlniri pentru studenții de la specializarea psihologie. „Astăzi avem marea bucurie de a o include în familia noastră, a Universității „Petre Andrei” din Iași pe doamna Laura Pănăzan. Prin profesionalismul, experiența și deschiderea sa, invitata a constituit un veritabil model pentru viitorii specialiști în psihologie, oferind nu doar informații valoroase, ci și o perspectivă autentică asupra parcursului profesional și a responsabilităților implicate în practica psihoterapeutică. Întâlnirea participanților cu invitata a reprezentat un prilej important de învățare, reflecție și dialog, consolidând interesul pentru intervențiile psihoterapeutice centrate pe emoții și pentru înțelegerea profundă a dinamicii relaționale”.
Laura Pănăzan le-a descris studenților drumul profesional pe care l-a parcurs până la a deveni psihoterapeut de cuplu. „Formarea mea de bază este în terapia experiențială; consider că acesta este „trunchiul” din care pot crește alte ramuri profesionale. Din fiecare formare am luat câte ceva și mi-am construit o metodă personală. Ca tineri care intrați sau vă pregătiți să intrați în această profesie, vreau să vă împărtășesc cum am ajuns eu în psihoterapia de cuplu. Nu a fost un traseu simplu; am ajuns aici nu din întâmplare, ci printr-un parcurs personal și profesional dificil”.
Mai mult, Laura Pănăzan le-a mărturisit studenților că a fost mereu inspirată de profesorii și de lecturile din perioada liceului. „Am descoperit, încă din liceu, pasiunea pentru scris, am scris piese de teatru, povestiri SF, poezii, iar lumea din jurul meu credea că voi deveni scriitoare. Am urmat apoi stomatologia, am devenit mamă și, pentru o perioadă, am pus pe pauză scrisul. După ce am terminat stomatologia și am avut trei copii, la vârsta de 38 de ani am avut ocazia să reiau studiile, beneficiind de o variantă de facultate fără frecvență, care mi-a permis să conciliez viața de familie, cabinetul stomatologic și studiile. Dorința de dezvoltare personală m-a adus treptat către formarea în psihoterapie; am participat la tabere și cursuri care mi-au trezit din nou nevoia de creație și m-au făcut să scriu din nou. Pe parcursul formării experiențiale, timp de cinci ani, am început să scriu despre psihologie și să dezvolt o practică centrată pe oameni. Am realizat, în timp, că trecerea mea profesională de la grijă pentru durerea dinților la grijă pentru durerea sufletului și, în final, la psihoterapia de cuplu a fost un demers firesc — o închidere a unui cerc care pleca din experiențele familiale. Terapia de cuplu pentru mine înseamnă a lucra cu așteptările nerealiste: mulți clienți vin idealizând schimbarea, crezând că responsabilitatea este doar a terapeutului”.
În cadrul evenimentului, a avut loc și lansarea a trei volume semnate de autoare („Un dulău și un arici la psihoterapie de cuplu” (vol. 1 – „Așteptări nerealiste”, vol. 2 – „Emoții în pielea goală”; „Un dulău și un arici pe sârmă”), lucrări ce abordează teme esențiale legate de relațiile interpersonale și dezvoltarea personală, contribuind la îmbogățirea resurselor disponibile pentru specialiști și publicul larg.
„Îi mulțumim cu recunoștință Laurei Panazan, psihoterapeut de cuplu și scriitoare, pentru întâlnirea caldă și autentică oferită studenților Facultății de Psihologie. Prin exemplele vii și trăirile împărtășite din experiența sa profesională, ne-a deschis o perspectivă reală asupra modului în care se desfășoară terapia de cuplu și asupra complexității relațiilor umane. Generozitatea cu care a vorbit despre munca sa a transformat această întâlnire într-o experiență valoroasă de învățare și reflecție pentru toți cei prezenți”, a precizat Lector univ. dr. Narcisa Gianina Caranfil.
Un moment important al conferinței a fost sesiunea interactivă de întrebări și răspunsuri, coordonat de doamna Lector univ. dr. Narcisa Gianina Caranfil, care le-a oferit participanților oportunitatea de a intra în dialog direct cu invitata. Studenții și absolvenții au adresat întrebări aplicate, au clarificat concepte și au explorat situații concrete din practica psihoterapeutică, beneficiind de răspunsuri detaliate și exemple relevante. Această interacțiune a contribuit la aprofundarea înțelegerii temelor abordate în cadrul conferinței.






















