La manifestările organizate de Primăria Municipiului Iași, în Parcul Copou, din partea Universității Petre Andrei din Iași a participat Lect. Univ.dr. Doina Guriță, cadru didactic în cadrul Facultății de Economie și membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași. Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi a organizat un spectacol de muzică şi poezie care s-a desfăşurat în faţa Teiului lui Eminescu din Parcul Copou.

Lect. Univ.dr. Doina Guriță, a depus o jerbăde flori din partea comunității academice a UPA.

La această ediţie au participat scriitorii: Gabriela Chiran, Daniel Corbu, Nichita Danilov, Doina Guriţă, Ioan Holban, Ion Hadârcă, Emilian Marcu, Emilia Nedelcoff, Nicolae Panaite, Valeriu Stancu, Alexandra Ţabără, Horia Zilieru şi cantautorii folk Adi Bezna şi Cezar Popescu.

Ziua Limbii Române este sărbătorită la 31 august, fiind instituită prin Legea 53/2013.

Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost iniţiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în care solicită proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române. Acesta a fost aprobat de Senat în şedinţa din 6 decembrie 2011 şi de Camera Deputaţilor la 19 februarie 2013. Legea a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu la 13 martie 2013 şi publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013.