Cu ocazia Zilei Naționale a României, celebrată la data de 1 Decembrie, lector univ. dr. Doina Guriță, cadru didactic al Universității „Petre Andrei” din Iași, a fost invitată oficial să participe la Gala Femeilor de Succes în Antreprenoriat, eveniment desfășurat în prestigiosul cadru al Hôtel de Ville – Primăria Parisului. Gala a avut ca obiectiv promovarea excelenței profesionale, a culturii și a valorilor românești în spațiul francofon, reunind personalități marcante din mediul cultural, academic și antreprenorial.

Lector univ. dr. Doina Guriță este recunoscută pentru activitatea sa ca poetă, scriitoare, traducătoare de limbă franceză și ambasadoare a francofoniei în Europa, precum și pentru rolul său de ambasadoare culturală a orașului Lyon. De-a lungul carierei, aceasta a fost distinsă cu numeroase premii și recunoașteri de către societăți literare din Franța, în semn de apreciere pentru contribuția sa la promovarea culturii române.

În cadrul evenimentului, lector univ. dr. Doina Guriță a fost prezentată de domnul Dorin Ilie, director imagine la TéléFrance 3 Paris, care a evidențiat activitatea acesteia ca redactor-șef și moderatoare la MPlus TV International, poziție din care promovează constant educația, cultura și valorile identitare românești în rândul publicului francofon și al comunității românești din diaspora.

Gala a reunit, de asemenea, personalități de referință ale culturii române, între care și Corina Chiriac, președinta evenimentului, artistă și antreprenoare cunoscută pentru implicarea activă în promovarea tradițiilor autentice, inclusiv a IEI românești.

Invitația oficială adresată lectorului univ. dr. Doina Guriță din partea Ambasadei României, Consulatului României la Paris și Institutului Cultural Român constituie o confirmare a rolului său semnificativ în promovarea culturii, literaturii și identității române în spațiul european.