Prof. univ. dr. Cristina Maria Stoica, Decan al Facultății de Psihologie, Științele Educației și Asistență Socială (FPSEAS) din cadrul Universității „Petre Andrei” din Iași, a reprezentat UPA la conferința cu tema „Reziliența României între Fake News și Inteligența Artificială”, organizată de Fundația Colegiului Național de Apărare – sucursala Moldova, astăzi, 21 octombrie 2025, în Sala Voievozilor a Palatului Culturii din Iași.

Evenimentul s-a desfășurat în contextul tradiției Fundației de a omagia, în fiecare an, Ziua Armatei Române (25 octombrie), prin organizarea unor conferințe publice axate pe teme relevante pentru securitatea și reziliența națională. Aceste manifestări îmbină exigențele demersului științific cu nevoia de dialog între experți și opinia publică, contribuind la consolidarea unei culturi strategice în societatea românească.

Conferința din acest an a adus în prim-plan provocările rezilienței naționale în contextul transformărilor tehnologice și informaționale actuale. Participanții – reprezentanți ai instituțiilor partenere, membri ai comunităților profesionale și public interesat de problematica securității și apărării naționale – au fost invitați la reflecție și dialog pe teme de actualitate precum dezinformarea, impactul inteligenței artificiale și consolidarea capacității de reacție a societății românești.

Evenimentul a oferit un cadru de analiză interdisciplinar, subliniind importanța cooperării între mediul academic, instituțiile publice și societatea civilă în contracararea dezinformării, valorificarea responsabilă a progreselor tehnologice și întărirea rezilienței naționale, în sprijinul securității, stabilității și valorilor democratice ale României.