Rectorul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi
Rectorul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, ales de către Senat, este Prof. univ. dr. Doru TOMPEA, confirmat prin Ordinul nr. 5783 / 21.09.2012 al Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Prof.univ.dr. Doru TOMPEA este şi Preşedinte al Fundaţiei Academice „Petre Andrei” din Iaşi, persoana juridică ce a fondat Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi.
Despre universitate…
Aș putea începe prin a-ți spune că suntem cea mai mare și mai prestigioasă universitate privată din Moldova, că ocupăm locul 6 între universitățile românești când vine vorba de inserția absolvenților pe piața muncii. Aș putea să îți vorbesc despre cel mai impozant sediu din Iași, despre săli de curs utilate după ultimele tehnologii, amfiteatre moderne, o Aulă superbă, laboratoare sau despre cele peste 25.000 de cărți care te așteaptă să le descoperi în biblioteca noastră. Aș putea epuiza aceste rânduri povestindu-ți ce experiențe interesante te așteaptă la universitățile europene cu care am stabilit parteneriate pentru că suntem déjà posesorii Cartei Erasmus sau despre proiectele europene desfășurate de universitate în care te așteptăm cu drag să te implici. Aș putea, desigur, să-ți spun despre toate acestea, însă te vei gândi poate că și alte universități din lumea largă au aule somptuoase, sedii care îți taie răsuflarea, săli primitoare sau biblioteci.Așa că am ales să-ți destăinui puțin din povestea Universității ”Petre Andrei” pentru că așa vei înțelege ce ne face să fim ALTFEL. Cu două decenii în urmă o mână de profesori entuziaști, însetați de liberatea la care visaseră de-o viață, dornici să schimbe lumea, dădeau viață proiectului ”Petre Andrei”. Mă număram printre ei. Eram asistent universitar, trăiam printre studenți, suferisem alături de ei, fusesem de față când s-au născut ”Opinia Studențească” sau ”Divertisul”. M-am îndrăgostit pe loc de acest proiect care presupunea și crearea unei universități mai libere, mai mobile, mai dinamice, ”un mic Oxford al României” care să urmeze principiile unuia dintre cei mai mari sociologi români, savantul Petre Andrei. O universitate, spunea acesta, nu trebuie să fie doar un furnizor de informație, ea trebuie să modeleze spritualitatea tânărului, să formeze OAMENI. Am investit 20 de ani din viață în acest proiect și de fiecare dată cînd pășesc într-o firmă sau o instituție și strâng mâna unui fost absolvent apreciat acum de șefi, de colegi, de comunitate, îmi spun că a meritat fiecare zi.Alătură-te celor aproape 6.000 de studenți pentru a scrie și tu o mică parte din povestea Universității ”Petre Andrei” din Iași. Cu cele mai alese gânduri, Rectorul Universității ”Petre Andrei” din Iași, Prof.univ.dr. Doru TompeaRectorul este conducătorul activităţii didactice şi de cercetare ştiinţifică din cadrul Universităţii.
Rectorul este reprezentantul legal al Universității în relațiile cu terții, realizează conducerea executivă și este ordonatorul de credite al instituției.
Atribuțiile Rectorului sunt următoarele:
a) realizează managementul și conducerea operativă a Universității, pe baza contractului de management;
b) încheie contractul de management cu Senatul universitar;
c) propune spre aprobare Senatului universitar structura și reglementările de funcționare ale universității;
d) propune spre aprobare Senatului universitar proiectul de buget și raportul privind execuția bugetară;
e) prezintă Senatului universitar, până în prima zi lucrătoare a lunii aprilie a fiecărui an, raportul prevăzut la art. 130 alin. (2) din Legea educației naționale. Senatul universitar validează raportul menționat, în baza referatelor realizate de comisiile sale de specialitate. Aceste documente sunt publice;
f) poate convoca Senatul universitar;
g) organizează concursul public pentru selectarea decanilor facultăților și emite deciziile de confirmare a acestora;
h) semnează actele oficiale, diplomele și actele financiar-contabile întocmite și emise de către universitate;
i) emite decizii privind regimul matricol al studenților;
j) aprobă structura și componența Comisiei de etică universitară;
k) propune sancționarea disciplinară a personalului didactic, de cercetare și administrativ din cadrul universității;
l) numește, cu aprobarea Senatului, comisii de analiză pentru investigarea abaterilor disciplinare săvârșite de personalul didactic, de cercetare și administrativ;
m) emite, în scris, decizii privind angajarea, aplicarea sancțiunilor disciplinare stabilite de către Senat și de către Comisia de etică universitară, modificarea și încetarea raporturilor de muncă ale angajaților Universității;
n) anulează, cu aprobarea Senatului universitar, un certificat sau o diplomă de studii atunci când se dovedește că s-a obținut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică și deontologie universitară;
o) prezidează Comisia de concurs pentru desemnarea Directorului General Administrativ și îl numește pe acesta pe post, în condițiile legii;
p) urmărește aplicarea prevederilor Regulamentului intern, a Codului de etică și deontologie universitară, precum și a celorlalte decizii interne ale Universității;
q) aprobă atribuțiile personalului didactic și de cercetare, ale personalului didactic și de cercetare auxiliar și nedidactic, stabilite în fișa individuală a postului;
r) îndeplinește alte atribuții stabilite de Senatul universitar, în conformitate cu contractul de management, Carta universitară și legislația în vigoare;
s) în aplicarea răspunderii publice, Rectorul are următoarele atribuții:
– prezintă Senatului universitar, în luna martie a fiecărui an, raportul privind starea Universității;
– face publice deciziile sale și pe cele ale Consiliului de Administrație;
– declară anual, pe propria răspundere, capacitatea de școlarizare a Universității, în conformitate cu legea;
Raportul Rectorul Anul Universitar 2011-2012 Detalii
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!