În perioada 19–20 august 2022 se va desfășura ediția a III-a a Școlii de Vară în Asistență Socială, cu tema „Asistența socială din România. Provocări și răspunsuri actuale la probleme naționale și internaționale”.
Universitatea „Petre Andrei” din Iași este parteneră în cadrul acestui eveniment care va avea loc în Sala de Conferințe a Așezământului Social – Filantropic „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” din cadrul Mănăstirii Hadâmbu, Satul Schitu Hadâmbului, Comuna Mironeasa, Județul Iași .
Școala de Vară în Asistență Socială, Ediția a III-a, 2022 este organizată de către Sucursala Teritorială Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” Iași, Specializarea Asistență Socială, Arhiepiscopia Iașilor – Biroul de Asistență Socială al Centrului Eparhial, Asociația Studenților și Absolvenților de Teologie Ortodoxă Asistență Socială din Iași în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, Asociația Pro Roma, Asociația Afect, Asociația Alternative Sociale, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Proiect Livero2-Est, Universitatea ,,Petre Andrei” din Iași, Facultatea de Psihologie, Ştiinţele Educaţiei și Asistență Socială, Asociația „Aproape de Oameni” Iași – A.D.O. și Mănăstirea Hadâmbu.
Evenimentul este în curs de acreditare la Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, cu 2 credite profesionale, prioritate la înscriere având membrii departamentelor Sucursalei Teritoriale C.N.A.S.R. Iași, asistenții sociali înscriși în Registru Național al Asistenților Sociali și colaboratorii.
Număr maxim de locuri: 100.
Participarea la eveniment necesită completarea formularului de înscriere prin intermediul aplicației Google Forms la adresa: https://forms.gle/sjZufXMxEYYPFiue6
Taxa de participare (care include materialele didactice, coffee break-urile, cină 19.08.2022, mic dejun și prânz 20.08.2022) este de 100 lei/persoană, iar datele bancare se regăsesc în formularul de înscriere sau se pot plăti și la secretariatul școlii de vară.
Persoanele care sunt interesate de cazare, pentru perioada 19.08.2022 – 20.08.2022, vor putea beneficia gratuit de camere în măsura locurilor disponibile în regim de mănăstire (dormitoare cu 2 paturi, 4 paturi, 8 paturi).
Pentru informații suplimentare ne puteți contacta la telefon + 004 0740 041 580 – președinte Roxana Necula.