OT foto 081 resize

UPA din Iași partener oficial al Galei Oamenii Timpului

OT foto  081 resizeProf.univ.dr. Doru Tompea, Rectorul Universității „Petre Andrei” din Iași, partener oficial al Galei Oamenii Timpului Ediția I, a acordat premiul și trofeul pentru categoria Educație și Cercetare Profesorului Constantin Cucoș, director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic de la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași.

OT foto  079 resizeÎn momentul înmânării premiului, Prof.univ.dr. Doru Tompea a declarat că „dacă toată lumea a apreciat că Oamenii Timpului sunt un regal care a generat o uriașă emoție, mă alătur și eu acestui grup EMO, constituit în această seară. Vreau să fac trei comentarii înainte de a decerna premiul pentru categoria Educație și Cercetare: 1. Aceste gale atestă faptul că nimeni nu are monopolul stabilirii valorilor; 2. Aceste gale au deschis valoriloe Iașului spre nominalizări și decernări de titluri și distincții care au fost făcute de un juriu national care cuprinde  perosnlități prestigioase și cu expertiză în toate categoriile. 3. În cosencință, valorilor Iașului nu au mai fost stabilite într-un anumit  anumit birou al administrației publice”.
Prof.univ.dr. Sorin Bocancea a acordat premiul IN MEMORIAM dirijorului Michael Beck

„Oamenii Timpului” este un proiect patronat de revista culturală „Timpul” şi a avut prima ediţie la Iaşi, în Sala Mare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”, la 13 decembrie.
Este un eveniment menit să dăruiască recunoaştere publică acelor personalităţi sau organizaţii din plan local, naţional sau internaţional, care contribuie prin activitatea lor la dezvoltarea spaţiului românesc cultural şi instituţional. În cadrul evenimentului au fost înaintate membrilor Juriului Naţional câte 5 nominalizări pentru domeniile: literatură, artă, educaţie şi cercetare, societate civilă, diplomaţie culturală, memorie&istorie, jurnalism cultural, tinere valori, sănătate, antreprenoriat.

 

OT foto  082 resize OT foto  103


0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.