UPA reprezentată la intalnirea Consiliului Național al Rectorilor de la Brașov

SIGLA UPA DIN IASILa finalul săptămânii trecute, Prof.univ.dr. Sorin Bocancea, Rectorul Universității „Petre Andrei” din Iași, a participat la Brasov, la o nouă întâlnire a Consiliului National al Rectorilor (CNR) din România. La intrunire au luat parte toți șefii instituțiilor de stat iesene. În cadrul acestei ședințe s-a discutat despre starea învățământului superior, posibilități noi de finanțare a proiectelor de cercetare sau științifice, salarizarea angajaților sau strategii de viitor pentru zona educației.

În intervenția sa, Prof.univ.dr. Sorin Bocancea, a ridicat problema care vizează ca toate anii pregătitori. „Așa cum a constatat și Ministerul Educației, universitățile care au organizat astfel de ani pregătitori au avut rezultate foarte slabe, iar faptul că acestea au Facultăți de Litere nu reprezintă o garanție a calității unor astfel de cursuri. În replică, Ministerul Educației a dispus și va fi emis un ordin în această săptămână ca toate universitățile organizatoare de ani pregătitori să își treacă aceste programe prin evaluarea ARACIS, urmând ca cei ce vor finaliza anul pregătitor să fie evaluați de către alte instituții decât cele care i-au școlarizat”, a completat Rectorul UPA. Mai mult, acesta a precizat că va fi realizat un memoriu prin care posibilitatea de organizare a anului pregătitor să fie extinsă la toate universitățile doritoare, având în vedere faptul că finalitatea acestor cursuri este dată de un examen susținut în altă parte și nu de calitatea de instituție de învățământ superior deținătoare de Facultate de Litere.

În total, din toată țara, au participat peste 75 rectori.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.