Ieri, 12.03.2026, Universitatea „Petre Andrei” din Iași și Universitatea Liberă Internațională din Republica Moldova au semnat un protocol de colaborare pentru organizarea și desfășurarea vizitei de studii pentru studenții Facultății de Psihologie, Științele Educației și Asistență Socială, în cadrul instituției de învățământ superior de peste Prut. Scopul acestei vizite a fost acela de a completa procesul educațional, de a dezvolta competențele profesionale și de a facilita schimbul de bune practici academice între cele două instituții.

Vizita de studii a avut următoarele obiective: completarea pregătirii academice a studenților prin activități practice și aplicative; familiarizarea studenților cu infrastructura educațională și de cercetare a instituției gazdă; dezvoltarea competențelor profesionale și transversale ale studenților; facilitarea schimbului de experiență între cadre didactice și studenți; consolidarea colaborării interinstituționale în domeniul educației și cercetării.

De asemenea, a fost semnat Parteneriatul academic consolidat între Universitatea Liberă Internațională din Moldova și Universitatea „Petre Andrei” din Iași, în cadrul Conferinței științifice internaționale „Preocupări contemporane ale științelor socio-umane”, ediția a XVI-a,  prin care a fost reconfirmată colaborarea academică dintre Facultatea Științe Sociale și ale Educației, ULIM și Facultatea de Psihologie, Științele Educației și Asistență Socială a Universității „Petre Andrei” din Iași, România. Acordul de colaborare a fost semnat de Svetlana RUSNAC, dr., conf. univ., decan al Facultății de Științe Sociale și ale Educației – ULIM (ULIM), și Cristina Maria STOICA, PhD, profesor universitar, decan al Facultății de Psihologie, Șțiințele Educației și Asistență Sociale, din cadrul UPA din Iași.

Acordul reflectă continuitatea unui parteneriat academic durabil, construit prin proiecte comune, participări reciproce la conferințe și inițiative orientate spre dezvoltarea cercetării și dialogului interdisciplinar în domeniul științelor socio-umane. Reconfirmarea colaborării evidențiază deschiderea ambelor instituții pentru consolidarea cooperării universitare și schimbul de experiență academică între comunitățile științifice din Republica Moldova și România, a precizat Conf. univ.dr. Svetlana Rusnac.

Din delegația Universității „Petre Andrei” din Iași au făcut parte cadrele didactice, Prof. univ. dr. Cristina Maria Stoica, Lector univ. dr. Ana Maria Lăzărescu; Lector univ. dr. Gianina Narcisa Caranfil, Lector univ. dr. Alice Florentina Pruteanu, Lector univ. dr. Mocanu Bogdan Andrei, Lector univ. dr. Mihai Roca și un număr de 19 studenți de la specializarile Asistență socială și Psihologie, dintre care 3 ALUMNI.

În sesiunea plenară a Conferinței, Cristina Maria STOICA, PhD, University Professor, “Petre Andrei” University of Iași, Romania; Daria CONSTANTIN, Individual Cabinet of Psychology, Romania; Master’s Student, Free International University of Moldova (ULIM), 5 Chisinau, Republic of Moldova; Cornelia PRIOTEASA, President, Association for Socio-Emotional Education Combat Stress RO, Romania, au prezentat lucrarea cu titlul: Violence Against Ambulance Personnel in the Contemporary Socio-Human Context.

În cadrul Conferinței, cadrele didactice și studenții au prezentat o serie de lucrări științifcice:

  • Narcisa Gianina CARANFIL, PhD, University Lecturer; Lavinia Maria PRUTEANU, PhD, University Lecturer, “Petre Andrei” University of Iași; Gabriela PURICE, Psychologist, Iași, Romania. The Psychological Profile of the Anxious Patient in the Dental Office: Contributions to Personalized Clinical Practice / Profilul psihologic al pacientului anxios în cabinetul stomatologic: contribuții pentru o practică clinică personalizată.
  • Mihai ROCA, PhD, University Lecturer, Faculty of Psychology, Educational Sciences and Social Work, “Petre Andrei” University of Iași, Iași, Romania. The First Existential Decision: From the Injunction “Do Not Exist” to the Belief “Affection Is a Gift” / Prima decizie existențială: de la injoncțiunea „nu exista” la convingerea „afecțiunea este un dar”.
  • Monica Lusiana MIHAILĂ, PhD, University Lecturer, “Petre Andrei” University of Iași, Iași, Romania. Couple Psychotherapy – A Current Necessity / Psihoterapia de cuplu – o necesitate actuală.
  • Elena Roxana HURJUI, Clinical Psychologist, Iași, Romania; Narcisa Gianina CARANFIL, PhD, University Lecturer, “Petre Andrei” University of Iași, Iași, Romania. The Perception of the Psychotherapist Between Stereotype and Reality: A Structural Analysis / Percepția psihoterapeutului între stereotip și realitate: o analiză structurală.
  • Alice Florentina PRUTEANU, PhD, University Lecturer, Senior Clinical Psychologist, Forensic Expert; Bogdan Andrei MOCANU, PhD, University Lecturer, “Petre Andrei” University of Iași, Romania. The Impact of Socialization on Personality Development in the New Era of Artificial Intelligence / Impactul socializării asupra dezvoltării personalității în noua eră a inteligenței artificiale.
  • Ana Maria LĂZĂRESCU, PhD, University Lecturer, “Petre Andrei” University of Iași, Romania. Bilingualism and Language Development in Children / Bilingvismul și dezvoltarea limbajului la copil.
  • Narcisa Gianina CARANFIL, PhD, University Lecturer, “Petre Andrei” University of Iași, Romania; Mirela BULETE, Psychologist, Iași, Romania. Aphasia and Its Impact on Family Members / Afazia și impactul acesteia asupra membrilor familiei.
  • Narcisa Gianina CARANFIL, PhD, University Lecturer; Cristina Maria STOICA, PhD, University Professor, “Petre Andrei” University of Iași, Iași, Romania; Florin-Cristian CRUCEANU, Psychologist, Iași, Romania. The Perception of Divorce in Romanian Society / Percepția divorțului în societatea românească.
  • Narcisa Gianina CARANFIL, PhD, University Lecturer; Bogdan Andrei MOCANU, PhD, University Lecturer, “Petre Andrei” University of Iași; Anca Laura ANDRONIC, Psychologist, Iași, Romania. Emotional Balance and Psychological Resilience as Factors of Couple Relationship Stability / Echilibrul emoțional și reziliența psihologică ca factori ai stabilității relației de cuplu
  • Daniel GRIȚCU, Undergraduate Student, Free International University of Moldova (ULIM). The Influence of Pornography on Adolescents’ Sexual Behavior / Influența pornografiei asupra comportamentului sexual al adolescenților
  • Alexandra ACONSTANTINESEI, Psychologist, Narcisa Gianina CARANFIL, PhD, University Lecturer PhD, University Lecturer, “Petre Andrei” University of Iași, Iași, Romania. Sexual Satisfaction as a Predictor of Couple Satisfaction: Gender Differences and the Influence of Relationship Duration / Satisfacția sexuală ca predictor al satisfacției în cuplu: diferențe de gen și influența duratei relației
  • Narcisa Gianina CARANFIL, PhD, University Lecturer, “Petre Andrei” University of Iași; Răzvan–Ștefan RĂDULESCU, Clinical Psychologist, Iași, Romania. Empathy and Self-Disclosure in Adolescent Friendship / Empatie și auto-dezvăluire în prietenia adolescentină.

Au fost desfășurate o serie de workshop-uri, de către cadrele didactice, studenții și absolvenții Facultății de Psihologie, Științele Educației și Asistență Socială:

  • Workshop: Practical Tools for Developing Self-Esteem in Personal Development Workshops / Instrumente practice pentru dezvoltarea stimei de sine în atelierele de dezvoltare personală Trainers: Narcisa Gianina CARANFIL, PhD, University Lecturer, “Petre Andrei” University of Iași, Iași, Romania; Adriana Gabriela HRECENIUC, Personal Development Counselor, Mathematics Teacher, 3rd-Year Student, Faculty of Psychology, Educational Sciences and Social Work, “Petre Andrei” University of Iași, Iași, Romania.
  • Workshop: Healing Gratitude Journal for New Mothers / Jurnalul recunoștinței vindecătoare pentru proaspete mămici Trainer: Alina COZMA, 3rd-Year Student, Faculty of Psychology, Educational Sciences and Social Work, “Petre Andrei” University of Iași, Romania.
  • Workshop: Socio-Emotional Development and Bullying Prevention: Methodological Guidelines for an Inclusive School Climate (Book Presentation: The Bullying Phenomenon in School-Age Children) / Dezvoltarea socio-emoțională și prevenirea bullying-ului: repere metodologice pentru un climat școlar incluziv (prezentare de carte Fenomenul Bullying La Vârste Școlare) Trainers: Narcisa Gianina CARANFIL, PhD, University Lecturer, “Petre Andrei” University of Iași, Iași, Romania; Daniel BOACNĂ, Clinical Psychologist, Iași, Romania; Gabriela FLOREA, Clinical Psychologist, Iași, Romania; Ioan POTÎNGĂ, Clinical Psychologist, Iași, Romania.

Programul conferinței poate fi consultat aici.