Seria activităților desfășurate de studenții din anul al treilea, specializarea psihologie, pentru copiii din Centrul de Servicii Sociale Bucium, au continuat sâmbătă, 4 aprilie 2026, la sediul centrului. Programul de voluntariat, desfășurat de doamna Lector univ. dr. Narcisa Geanina Caranfil, a creat un spațiu sigur în care fiecare a putut împărtăși cum a fost săptămâna care a trecut din punct de vedere emoțional, cognitiv și comportamental.

„Ne-am adunat la un ceai și o plăcintă, creând un spațiu sigur în care fiecare a putut împărtăși cum a fost săptămâna care a trecut din punct de vedere emoțional, cognitiv și comportamental. Acest moment de reflecție și conectare a fost urmat de activități în aer liber, menite să ne aducă mai aproape de propriul corp, prin mișcare, prezență și conștientizare. Întreaga experiență a avut ca scop susținerea dezvoltării personale, a exprimării autentice și a conexiunii cu sine și cu ceilalți. Am plecat cu speranța că am contribuit la dezvoltarea lor și cu învățăminte valoroase pentru practica noastră profesională. Mulțumim Centrului de Servicii Sociale Bucium și tuturor celor implicați pentru încredere și colaborare”, a precizat Lector univ. dr. Narcisa Geanina Caranfil.

Activitatea se desfășoară pe baza parteneriatului existent între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Iași și Universitatea „Petre Andrei” din Iași.