Seria activităților desfășurate de studenții din anul al treilea, specializarea psihologie, pentru copiii din Centrul de Servicii Sociale Bucium, au continuat ieri, 2 aprilie 2026, cu o nouă întâlnire emoționantă, la sediul Universității „Petre Andrei” din Iași. Programul de voluntariat, desfășurat de doamna Lector univ. dr. Narcisa Geanina Caranfil, a construit un cadru autentic de învățare și conectare pentru cele 5 adolescente de la Centrul, prin organizarea de exerciții interactive, explorarea creativității, comunicării, colaborarea și spontaneitatea, descoperind importanța interacțiunii în procesul de dezvoltare personală.
Testimoniale studenți:
- Ca viitori specialiști, ne-am propus să facilităm un spațiu sigur și deschis pentru creștere — iar experiența de astăzi ne-a arătat că am reușit.
- Dincolo de activități, am simțit o bucurie sinceră să descoperim tinere minunate, curajoase și pline de potențial, care ne-au inspirat prin deschiderea și autenticitatea lor.
- Am plecat cu convingerea că fiecare dintre noi deține resurse nelimitate și un potențial real de dezvoltare.
Studenții au fost coordonați de Prof. univ. dr. Cristina-Maria Stoica și Lector univ. dr. Narcisa Geanina Caranfil. Activitatea se desfășoară pe baza parteneriatului existent între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Iași și Universitatea „Petre Andrei” din Iași.












