Joi, 21 octombrie 2021, la Sala Voievozilor din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, a avut loc Conferința națională „AFGANISTAN. Două decenii de prezență NATO”. Organizatorii evenimentului au fost Primăria Municipiului Iași, în parteneriat cu Fundația Colegiului Național de Apărare, Sucursala Iași, și cu Universitatea „Petre Andrei” din Iași. La Conferință au participat demintari, reprezentanți ai Armatei Române, ai vieții academice și ai autorităților locale.
La eveniment, au susținut comunicări: Cristian DIACONESCU (Ministru al Justiției îm 2004 și Ministru de Externe în 2009), Col. Alin MOICEANU (Șeful Direcției Politici de Apărare, Departamentul pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale din cadrul Ministerului Apărării Naționale), Ioan Mircea PAȘCU (Ministru al Apărării Naționale, 2000-2004), Gen. de brigadă Daniel POP (Brigada 15 Mecanizată), Gen. de brigadă Ciprian MARIN, Prof.univ.dr. Cristian BOCANCEA (Universitatea „Petre Andrei” din Iași), Prof.univ.dr. Doru TOMPEA (Universitatea „Petre Andrei” din Iași) și Prof.univ.dr. Zaker Hussain Ershad (Universitatea „Avicenna” din Kabul, Afganistan).
Conferința a fost moderată de rectorul Universității „Petre Andrei” din Iași, Prof.univ.dr. Sorin BOCANCEA, care a declarat: „Așa cum ați putut constata, după retragerea NATO din Afganistan, s-a produs o avalanșă de opinii și mai ales de judecăți de valoare înainte ca oamenii să cunoască ce a însemnat prezența trupelor NATO pentru două decenii în Afganistan. Această conferință este un prim pas spre cunoașterea acestui fenomen, iar evenimentul la care participați este doar o parte din ceea ce noi, organizatorii, știm că se întâmplă. Ceea ce se petrece aici este doar o parte din proiect, pentru că în afară de cei care susțin astăzi prelegeri mai sunt implicați încă șase specialiști în studii strategice și în științe politice, care vor contribui la dezbaterea subiectului cu articole științifice care vor apărea în numărul de iarnă al Revistei de științe politice Polis.”