Conferință pe tema terapiei centrată pe emoții, la UPA
Facultatea de Psihologie și Științele Educației vă invită marti, 28 martie 2017, la conferința „Terapia centrată pe emoție – o abordare umanistă și coloborativă care conferă sens experiențelor umane”, susținută de Simona HREB, doctor în domeniul psihologiei, terapeut de cuplu şi familie, coordonator al programului de formare profesională continuă în terapia centrată pe emoţii.
Manifestarea face parte din seria de evenimente desfășurate sub egida „Studenții de azi, profesioniștii de mâine!”, coordonate de Conf. Univ. Dr. Robu VIOREL.
Conferința va avea loc în Aula Magna, de la ora 11.00.
*****
Simona HERB este doctor în domeniul psihologiei, terapeut de cuplu şi familie, coordonator al programului de formare profesională continuă în terapia centrată pe emoţii (emotion-focused therapy/EFT) în România, supervisor în EFT, trainer în cadrul Institutului Areopagus din Timişoara şi fondator al Centrului PSIRIS de psihoterapie şi evoluţie personală. Începând cu anul 2010, s-a specializat la San Francisco în domeniul terapiei centrate pe emoţii, devenind singurul terapeut din România certificate în această abordare terapeutică. În present, lucrează cu familii şi cupluri şi organizează training-uri pentru psihologi specialişti, respectiv training-uri şi cursuri de dezvoltare personală pentru angajaţi ai organizaţiilor şi pentru publicul larg (,,Dansul iubirii”, ,,Meseria de părinte”, ,,Cred în mine”, ,,Ţine-mă strâns în braţe”, ,,Boala ca şansă”, ,,Abilităţi de comunicare”, ,,Managementul timpului”). Abordarea terapeutică pe care o practică Simona HERB este profund umanistă, orientată pe client şi colaborativă.
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!