Vineri, 9 decembrie 2022, Prof. univ. dr. Cristina Maria Stoica, decanul Facultății de Psihologie, Științele Educației și Asistență Socială a participat la a doua ediție a Conferinței „Etică și responsabilitate în activitatea de voluntariat”, cu tema: Vocații pentru comunitate, un eveniment de excepție pentru comunitatea religioasă și laică din Iași, organizat în format hybrid.

În deschiderea evenimentului Prof. univ. dr. Cristina Maria Stoica a prezentat salutul comunității academice a Universității ”Petre Andrei” din Iași. De asemenea, a prezentat prelegerea cu titlul: „Vocațiile, o resursă pentru comunitatea academică”, arătând că profesorul este cel care construiește personalitatea studentului. „Descoperirea adevăratei vocaţii este procesul al cărui rezultat ne permite să fim cine suntem cu adevărat, să facem ceea ce ne pasionează, iar asta dă sens vieţii. În nicio altă profesie nu este mai oportună cerinţa ca interacţiunea dintre carieră şi vocaţie să fie cât mai aproape de perfecţiune, decât în profesio de dascăl. Devine un imperativ al universității de a angaja nu doar profesori, ci profesori de vocaţie. De-a lungul timpului, s-a considerat că profesia didactică este prin excelență o profesie vocațională. Nu doar munca sistematică, mobilizarea voinţei, ingeniozitatea, creativitatea, erudiţia şi pregătirea ştiinţifică constituie cheia succesului în activitatea profesorului, ci însăși vocaţia. Fiecare dintre noi are datoria de a căuta fundamentele potențialei profesii!”.

Conferința a fost organizată de Episcopia Romano-Catolică Iași, Oficiul pentru Vocații și Centrul de Asistență Comunitară „Sfânta Tereza de Calcutta”, în parteneriat cu Universitatea ”Petre Andrei din Iași, prin Facultatea de Psihologie, Științele Educației și Asistență Socială, Facultatea de Teologie Romano-Catolică, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza  Iași, Colegiul Național al Asistenților Sociali, Sucursala Iași, urmărindu-se evidențierea importanței voluntariatului și a vocațiilor.