Prof. univ. dr. Cristina Maria Stoica, decanul Facultății de Psihologie, Științele Educației și Asistență Socială, a participat ieri, 20 mai 2025, la Conferința internațională:„Rolul religiei în realizarea păcii sau cauză a conflictelor în Balcani. Aspecte ale asistenței sociale în perioadele de criză provocate de război”.
Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, specializarea Asistență Socială, în colaborare cu Facultatea de Philosofie, Departamentul Sociologie din Skopje, Macedonia de Nord.
Conferința și-a propus înțelegerea contextului actual din Balcani, o regiune marcată de conflicte repetate, și a impactului profund pe care religia și asistența socială îl au în vremuri de criză.
În cadrul conferinței Prof. univ. dr. Cristina Maria Stoica a susținut prelegerea cu tema „Pregătirea academică a viitorilor asistenți sociali: noi abordări în contextul războaielor și crizelor umanitare”. „Conflictele violente afectează oamenii în multe părți ale lumii, în moduri diferite. Efectele conflictelor asupra bunăstării umane sunt devastatoare, rezultând suferință umană. Potrivit UNESCO (Reardon, Yesufu, 2009: 82), pacea implică progres, justiție și respect reciproc între popoare, în care nevoile de bază ale oamenilor sunt îndeplinite, unde justiția poate fi obținută, conflictele rezolvate prin procese non-violente, iar resursele materiale și umane sunt împărtășite pentru beneficiul tuturor. Pacea se construiește în inimă și din inimă, măsurând limbajul, pentru că se poate răni și ucide prin cuvinte, nu doar cu arme (Papa Leon al XIV-lea). Se susține tot mai mult că asistența socială trebuie să joace un rol mai mare în construirea păcii și promovarea drepturilor omului, iar aceste teme trebuie incluse în educația și formarea în domeniu, în curriculumul pregătirii, în efortul de a îmbunătăți eficacitatea profesiei. Formarea profesională a viitorilor asistenți sociali în instituțiile de învățământ superior are ca scop formarea cunoștințelor profesionale, a abilităților și a calităților personale și profesionale necesare pentru performarea cu succes a diverselor tipuri de muncă socială în interacțiunea cu diferiți beneficiari. Problema optimizării formării specialiștilor în muncă socială pentru a crește eficiența și efectivitatea activităților lor psihologice reprezintă o sarcină complexă care presupune și studiul disciplinelor din domeniul psihologic și chiar pedagogic de către viitorii asistenți sociali. Subliniem necesitatea introducerii în procesul de predare a unor discipline care să vizeze situațiile de criză, importanța cooperării internaționale și schimbului de experiență, precum și rolului tehnologiei în sprijinirea unei practici eficiente în domeniul asistenței sociale; necesitatea includerii unor tehnici de auto-ajutor și auto-recuperare, implicarea comunităților în sprijin reciproc și importanța speranței optimiste și a credinței în viitor, acestea reprezentând componentele esențiale ale rezilienței. Prezentarea a avut în vedere perspectiva asupra rolului pe care munca socială îl poate juca în promovarea păcii și dezvoltării; modul în care această profesie poate ajuta la realizarea justiției sociale și egalității, la dialog și reconciliere. Cel mai adesea, societățile sunt vulnerabile la conflicte și insecuritate, atunci când instituțiile nu pot oferi acces echitabil la justiție și oportunități economice. Fiind o profesie orientată spre servicii umane, construirea păcii și dezvoltarea sunt valori și obiective ale profesiei de asistent social”.
Au mai susținut prelegeri Prof. univ. dr. Zoran Matevski – Catedra UNESCO de Studii și Cercetare Interculturală, Director al Centrului de Studii și cercetare interculturală, Universitatea „Sfinții Chiril și Metodiu” Skopje, Macedonia de Nord; Prof. univ. dr. Dushka Matevska – Facultatea de Pedagogie „Sf. Kliment Ohridski”, Universitatea „Sf. Chiril și Metodiu” Skopje, Macedonia de Nord; Prof. univ. dr. Cristina Gavriluță – Facultatea de Filosofie şi Știinţe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Vlaicu-Marius Aonicesei – Președinte interimar CNASR Sucursala Teritorială Iași.








