afis 8 mai VAR 2 resize bis

8 mai 2014 – 93 de ani de la înființarea Partidului Comunist Român, rememorați la UPA

afis 8 mai VAR 2 resize bis8 mai, ziua înființării Partidului Comunist Român, a fost marcată de Universitatea „Petre Andrei” din Iași prin două evenimente, organizate în cadrul proiectului anual „După 25 de ani. Comunismul în Europa de Est”: dezbaterea cu tema ”Spectacolele omagiale de ziua PCR-ului” și  expoziția „Omagiu Partidului și Conducătorului iubit”.

 

 MG 8323 resizeRecital de poezii care promovau propaganda partidului semnate de Adrian Păunescu, Nicolae Labiș, Corneliu Vadim Tudor, Dan Deșliu, Alaexandru Andrițoiu, în interpretarea cadrelor didactice de la universitate și actorului Gabriel Lazăr , tablouri, manuscrise, insigne, melodii precum imnul „Partidul”, „Poporul, Ceușescu, România”, „Trăim decenii de împlinire”, „Uteciștii de azi, comuniștii de mâine” sau „Trăiască Ceaușescu, Partidul să trăiască”, sunt câteva dintre acțiunile care i-au făcut pe cei prezenți în Aula Magna să rememorezeze o zi de 8 mai în perioada regimului comunist. 

 

”Au fost momente în care s-a deturnat de la scopul și mesajul inițial al unui cântec în detrimentul propagandei”

 MG 8224 resizeAceste acțiuni pe care le organizăm, în cadrul proiectului demarat de Facultatea de Științe Politice și Administrative, Instititul de Studiere a aIdeologiilor și Revista Polis, nu au ca scop trezirea unor nostalgii, ci dimpotrivă combaterea lor. Dacă ar mai fi existat Partidul Comunist Român ar fi sărbătorit astăzi 93 de ani de la înființare, motiv pentru care am ales să rememorăm acele manifestări organizate de 8 mai prin aceste două acțiuni, o expoziție și dezbaterea pe tema spectacolelor omagiale”, a precizat, în deschiderea evenimentului, Prof.univ.dr. Sorin Bocancea, coordonatorul proiectului.

 MG 8241 resizeÎn ceea ce privește manifestările omagiale organizate de 8 mai, Prof.univ.dr. Nicolae Gîscă, dirijor la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, a mărturisit că ”au fost momente în care s-a deturnat de la scopul și mesajul inițial al unui cântec în detrimentul propagandei”. ”Karl Marx spunea la un moment dat că omenirea are obiceiul să arunce odată cu apa de la botez  și vasul în care a fost spălat copilul. Cam asta făceam și noi în vremea comunismului. Aceste manifestări glorioase constau într-o serie de acțiuni muzicale, iar cântecele corale au jucat un rol important. La un moment, cântecele patriotice au fost confiscate de către PCR, cu toate că nu partidul le-a creat, ci ele sunt creația revoluței franceze. Mai mult, s-a trecut de la melodiile patriotice la cântarea patriotată, de slăvire a unui personaj”, a precizat profesorul.

 MG 8210 resizeMai mult, acesta a precizat că are și un regret și anume că nu a putut organiza un concert cu muzică patriotică la care să fie prezenți toți membri Consiliului Județean. ” Muzica asta se plătea bine. Erau manifestările de 1 mai, 8 mai, 23 august, iar compozitorii erau angrenați în astfel de acțiuni pentru că erau plătiți bine. Cei care le cântau nu erau renumerați, era considerată o muncă patriotică. După revoluție s-au scos cântecele patriotice. S-a schimbat macazul și s-a cântat doar muzică religioasă. Noi, în ziua de astăzi, nu trebuie să ne întoarcem la cântecele patriotate, dar nu trebuie să lăsăm deoparte cântecele patriotice. A fost o epoca de care nu trebuie să ne dezicem de ceea ce am făcut. O ideologie a fost schimbată cu alta, pentru că oamenii aveau nevoie de altceva”, a conchis Prof.univ.dr. Nicolae Gîscă.

 MG 8277 resizeProf.univ.dr. Doru Tompea, Rectorul UPA din Iași, a declarat că „8 mai era o zi care a fost marcătă secvențial în funcție de timp și perioada istorică. Într-un fel era 8 mai în perioada perioadă a regimului comunist din România, când erau omagiați clasicii marxismului – Marx, Engles, Lenin, Stalin – și în cu totul altfel s-a transformat după venirea lui Nicolae Ceaușescu. Mai ales după vizita din Coreea de Sud și China, din 71 ziua de 8 mai era centrată pe cultul personalității lui Nicolae și Elena Ceaușescu.  8 mai, în subsidiar, marca ziua PCR-ului, dar în prim plan îi avea pe cei doi”.

Expoziție: „Omagiu Partidului și Conducătorului iubit”

afis 8 mai VERNISAJ EXPOZITIE var 2 resizeTot în cadrul evenimentul dedicat zilei de 8 mai a avut loc și vernisajul expoziției „Omagiu Partidului și Conducătorului iubit”, al cărei curator a fost Asist.univ.drd. Vlad Nicolae Nedelcu, cadru didactic la Facultatea de Drept.

Nu aș fi în măsură să vorbesc despre Epoca de Aur pentru că nu am trăit-o. Ceea ce am expus aici sunt lucrări din colecția mea, pentru că sunt un iubitor de artă, și vreau să vă mai spun că nu putem neglija o perioadă din istoria poporului român care ne-a marcat pe toți, inclusiv pe noi, generația mai tânără”, a declarat Vlad Nedelcu.  MG 8235 resize

Prezent la această expoziție, criticul de artă Valentin Ciucă a mărturisit că se simte onorat de invitația adresată de conducerea universității și l-a felicitat pe Sorin Bocancea pentru proiectul demarat. ”Ceea ce faceți dumneavoastră aici, prin acest proiect, este remarcabil. Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. Ei bine, astăzi, avem în față maniera prin care Partidul Comunist Român alegea să își facă propaganda, prin tot felul de manuscrise, tablouri, înscripții, cărți și cântece”.

Supriza evenimentului a fost oferită de montajul literar artistic – poezii, cântece patriotice, filme de epocă –  marcat de „brigada literar artistică și de agitație” a facultăților de Științe Politice și de Drept, formată din Daniel Șandru, Teodora Prelipcean, Mark Bucuci, Constanstin Ilaș și de înserările publicitare, marca PCR-TVR, oferite de Antonie Cristian Bocancea.

O prezență inedită a constituit-o grupajul de recitări din poezii patriotice realizate de actorul Gabi Lazăr, de la Teatrul Luceafărul.

 

 MG 8341 resize  MG 8300 resize
 MG 8197 resize   MG 8171 resize

 

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *