MG 7014 resize

Despre diplomația culturală, în dezbatere la UPA

 MG 7014 resizePersonalități culturale din România și nu numai și-au dat întâlnire la Universitatea „Petre Andrei” din Iași pentru a dialoga pe tema diplomației culturale, în cadrul unei dezbateri susținută de Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, invitat de onoare la a XVIII-a ediție a Zilelor Revistei Convorbiri Literare și care se desfășoară la Iași, în perioada 24-26 aprilie.

   MG 7035 resizeEuropa are monedă de schimb cultura și civilizația. În această clipă, la nivelul Uniunii Europene cea mai mare investiție în cultură pe cap de locuitor este în Danemarca, de 220 de euro. Știți cât este subvenția pentru o vacă pe care o acordă UE? 400 de euro”, a precizat Constantin Chiriac cu referire la sprijinul acordat de fiecare stat în parte, cât și de reprezentanții de la Bruxelles pentru cultură.

 

Mai mult, acesta a adus în discuție și implicarea politicului în ceea ce înseamnă cultura.

 MG 7073 resizeAm crescut în acest oraș, am absolvit liceul Negruzzi și am fost șef de promoție. Din păcate, oamenii de cultură din Iași s-au divizat pe cele două direcții politice din această urbe. Este absolut stupid. Cum să mă iau eu după Nichita sau după Adomniței? Cum este posibil așa ceva? Trebuie să existe acest dialog, această posibilitate de a colabora pentru a ne putea înălța la acea formă de diplomație culturală. Dacă nu vom da la o parte această haină a politicului nu vom reuși să avansăm. Noi românii trebuie să demonstrăm de două ori mai amult că suntem valoroși, dar trebuie să avem și conștiința valorii și cum se construiește succesul pe succes”, a mai completat directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu

Scriitorul Casian Maria Spiridon, coordonatorul evenimentului Zilele Revistei Convorbiri Literare, a precizat că se simte „foarte apropiat de Universitatea „Petre Andrei” din Iași care întotdeauna a fost deschisă către orice colaborare”.

 MG 7010 resizeProf.univ.dr. Doru Tompea, Rectorul UPA din Iași, a declarat că se simte onorat că „în amfiteatrul care poartă numele patronului spiritual al universității, „Petre Andrei”, un simbol national,și-au dat întâlnire nume mari ale culturii românești care au dat viață și adrenalină acestei ediții a Zilelor Revistei Convorbiri Literare. Sunt și mai onorat de prezența scriitoarei și distinsei doamne Ana Blandiana care ne-a marcat existența prin scrierile sale”

 

 MG 7033Evenimentul Zilele Revistei Convorbiri Literare a ajuns la cea de-a XVIII-a manifestare si reuneste  peste 70 de invitati din tara si strainatate. Este vorba despre nume importante ale literaturii, printre care Ana Blandiana, Romulus Rusan, Gabriela Adamesteanu, Nicolae Manolescu, Mircea Mihaies, Nicolae Tzone, Nicolae Prelipceanu, Arcadie Suceveanu, Christian Schenk, Gisele Vanhese, Mircea Petean, Leo Butnaru, Mircea Tomus, Gabriel Chifu sau Florentin Palaghia.  MG 7079

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *