Cu ocazia împlinirii a  30 de  ani de la Revoluția din Decembrie 1989,  Primăria Municipiului Iaşi, prin Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, în parteneriat cu Universitatea „Petre Andrei” şi Colegiul Naţional „Costachi Negruzzi” din Iaşi, organizează, în perioada 18-22 Decembrie 2019, o serie de evenimente pentru a marca cei 30 de ani de libertate.

Astfel, miercuri 18 decembrie 2019, la ora 13.00, se va desfășura, la Universitatea „Petre Andrei” din Iași, o conferință publică susținută de către Prof. univ. dr. Petre Roman și Academicianul Răzvan Theodorescu. Joi, 19 Decembrie 2019, la ora 11.00, Petre Roman și Răzvan Theodorescu vor fi prezenți la Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași.

După aceste două întâlniri – menite să readucă în memoria ieșenilor momentul în care oamenii acestei țări au devenit liberi, iar tinerii născuți după 1989 să afle realităţi cu privire la Revoluție  -, va avea loc, în data de 20 Decembrie, la ora 11.00, la Cimitirul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, o slujbă de pomenire și depunere de coroane pentru revoluționarii ieșeni care au trecut la cele veșnice în ultimii 30 de ani.

Ultimul eveniment din seria celor care marchează trecerea a 30 de ani de la Revoluție va fi depunerea de coroane la Memorialul Revoluţiei din 1989 – Piaţa Palatului. Evenimentul se va desfăşura duminică, 22 Decembrie, la ora 10.00.