În cadrul celei de a XXVII-a Sesiuni Naționale de Comunicări Științifice a Universității „Petre Andrei” din Iași, vineri, 7 iunie, a fost lansat, la Casa Studenților din Iași, volumul ”Două decenii de comunism în Iașul universitar. Presa studențească”, de Sorin Bocancea & Doru Tompea, Editura Institutul European, 2019, cu o prefață semnată de Vasile Sebastian Dâncuși o postfață de Liviu Antonesei.
Volumul reprezintă cea de a opta lucrare publicată în cadrul proiectului ”După 25 de ani. Comunismul în Europa de Est”, un proiect amplu de cercetare a comunismului, derulat începând cu anul 2014 în organizarea Facultății de Științe Politice și Administrative a Universității „Petre Andrei” din Iași, a revistei de științe politice Polis și a Institutului de Studiere a Ideologiilor, în parteneriat cu Editura Institutul European din Iași și cu diferite instituții publice și ale societății civile și coordonat de prof. univ. dr. Sorin Bocancea. În cadrul aceluiași proiect sunt în pregătire încă cinci volume: trei de interviuri, unul cu analiza cantitativă a presei studențești din Iași în perioada comunistă și unul ce va aborda problema faptului divers în întreaga presă comunistă.
Volumul despre presa studențească ieșeană a fost prezentat, cu doar câteva zile înainte, la Salonul Internațional de Carte Bookfest, de către Lavinia Betea și Dan Pavel, în prezența celor doi autori, la eveniment participând și evocând acea perioadă și unii dintre cei care au fost implicați în fenomenul analizat și sunt menționați în carte, precum Dumitru Constantin, Lorin Vasilovici, Sorin Antohi, Mona Antohi,Silviu Alupei, Elisabeta Stănciulescu sau Toni Grecu. La eveniment au mai participat: Ioan Stoica, Cornel Ionescu, Carla și Teodora Tompea, Iulian Moisescu, Oana Ciuchi, Marius Herghelegiu ș.a.
La Iași, volumul a fost prezentat de Georgeta Condur (care a și moderat dezbaterea) și Nicu Gavriluță, evenimentul fiind onorat cu prezența de filosoful și eseistul Mihai Șora, precum și de mulți dintre cei care au scris sau coordonat presa studențească ieșeană, dintre care au avut și intervenții Liviu Antonesei (autorul postfeței), Petru Ioan, Emilian Bujor, Alexandru Dobrescu, Daniel Condurache și Alexandru Lăzescu.
Prof. univ. dr. Nicu Gavriluță (Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași) a făcut o prezentare sistematică a volumului, pe capitole, apreciind metodologia complexă ce a îmbinat în mod fericit analiza cantitativă, condusă cu rigoare și urmărind indicatori ingenioși, cu analiza calitativă, precum și metoda interviului cu polifonia, încheind: ”Recomand tuturor acest volum unic în peisajul editorial și îi sfătuiesc pe cititori să nu omită cumva și excelenta prefață scrisă de Vasile Dâncu, care surprinde foarte bine aspecte esențiale necesare evaluării și înțelegerii demersului științific al autorilor. Îi felicit pe Doru Tompea și Sorin Bocancea pentru acest volum valoros!”.
Lect. univ. dr. Georgeta Condur (prorector Universitatea ”Petre Andrei” din Iași”) a vorbit despre volum urmărind două coordonate: cantitatea imensă de muncă necesară apariției sale și curajul de care a fost nevoie din partea ambilor autori. ”Știu că a fost nevoie de trei ani de muncă susținută, în care s-au analizat peste 7600 de pagini referitoare la Centrul Universitar Iași din arhivele diferitelor organizații PCR, UTC și ASC, că s-au scanat și citit 3720 de pagini reprezentând arhiva presei studențești și că toate aceste pagini au trecut printr-un proces minuțios și complicat de cuantificare pe autori și de clasificare a conținutului ideologic/nonideologic, realizat cu multă scrupulozitate metodologică. A urmat o lungă perioadă de intervievare și dialog între cei doi autori, dar și contactarea multora dintre cei implicați în fenomenul presei studențești, pentru aplicarea metodei polifoniei. Consider că a fost nevoie și de curaj din partea ambilor autori, nu numai ca să se înhame la această muncă titanică, ci și pentru a-și pune viața ”pe tavă” (în cazul profesorului Doru Tompea) și, valabil pentru ambii autori, pentru a-și asuma eventualele nemulțumiri ale celor menționați în această monografie a unei comunități intelectuale, dintre care unii poate nu vor să se mai vorbească despre activitatea lor în perioada comunistă sau sunt nemulțumiți de ceea ce a reieșit din analiza cantitativă a componentei ideologice din textele lor”.
Prof. univ. dr. Doru Tompea, președintele CA al UPA din Iași, a amintit că acest volum reprezintă o continuare a lucrării anterioare ”Două decenii de comunism în Iașul universitar”, apărută tot la Institutul European în 2015, intrându-se de această dată în profunzime într-un domeniu important al vieții universitare ieșene care a avut inclusiv relevanță națională, și anume presa studențească, tratat insuficient, într-un singur capitol, în volumul din 2015. Autorul a vorbit despre modul în care s-a derulat intervievarea sa de către Sorin Bocancea pentru acest volum, cu întrebări frontale și fără menajamente, punându-i-se adesea în față date reieșite din documentele oficiale: ”Această metodă destul de dură de intervievare m-a ajutat să-mi amintesc lucruri pe care nici nu mai știam că le-am reținut și să reintru abrupt în atmosfera epocii, clarificându-mi eu însumi anumite episoade învăluite în ceața timpului. Nu am intenționat niciun moment să-mi «cosmetizez» amintirile sau biografia, dar nici nu am vrut să mă erijez în reprezentantul unei generații. Dimpotrivă, i-am contactat pe mulți dintre cei implicați și i-am rugat să povestească din perspectiva lor, astfel încât în final am putut asigura această prezentare polifonică”.
Prof. univ. dr. Sorin Bocancea, rectorul UPA din Iași, a explicat: ”Ideea de la care am pornit în ianuarie 2014, atunci când am lansat proiectul După 25 de ani. Comunismul în Europa de Est, a fost aceea că a trecut destul timp pentru a judeca regimul comunist fără patimă, cu un necesar calm metodologic, dar nu prea mult, astfel încât să dispară «martorii» sau să uităm ce s-a întâmplat în acea perioadă. În volumul de față nu emitem judecăţi de valoare și nu împărţim lumea pe care o recompunem discursiv în buni şi răi, în îngeri şi demoni. Am dorit doar să o readucem la viaţă, pe cât posibil, pentru ca atât cei ce au trăit în comunism, cât şi cei care nu au trăit în comunism să aibă posibilitatea să se apropie de ea pentru a o putea înţelege”. În continuare, autorul a prezentat o parte dintre precauțiile metodologice pe care le-a luat, ca și atenția față de problemele de natură etică. Cât privește modul de intervievare nu prea blând, el a precizat: ”Dialogul nostru poate părea uneori dur, fără menajamente. În realitate, el se desfăşoară în cadrele normalităţii în care colaborăm de ani de zile. Relaţia mea cu profesorul Tompea este construită pe o comunicare directă, fără prea multe arabescuri, dialogul nostru din carte nu face excepţie și consider că acest lucru a fost o oportunitate pentru proiect”.
În continuare, filosoful Mihai Șora a povestit că a publicat, sub pseudonim, în presa studențească ieșeană, atât laDialog, cât și la Opinia Studențească. Liviu Antonesei a evocat raporturile presei studențești cu cenzura și momentul 1983, când Securitatea a declanșat o anchetă în mediul revistelor studențești ieșene, Petru Ioan a povestit cum a ajuns să fie redactor șef la Opinia Studențească, Emilian Bujor a admis, cu onestitate, că partidul din care a făcut parte, PCR, nici măcar nu era un partid comunist, ci unul bolșevic, stalinist, Alexandru Dobrescu a povestit despre colaborarea sa în presa studențească și a oferit câteva sugestii autorilor, în cazul în care va există încă o ediție, Daniel Condurache a evocat rolul lui Valeriu Gherghel în apariția paginilor de cultură, iar Alexandru Lăzescu a menționat importanța presei studențești din perioada comunistă ca școală de presă, pe bazele căreia s-au construit după revoluție importante reviste și rețele de presă.
La întâlnire au mai participat: Luiza Șora, Alexandru Nunu Ciochină, Dan Radu, Marius Cristian, Adrian Netedu, Nicoleta Dabija, Teodora Prelipcean, Constantin Ilaș, Camelia Bogdănici, Victor Bejan.
Fișa volumului:
Sorin Bocancea & Doru Tompea, ”Două decenii de comunism în Iașul universitar. Presa studențească”,Editura Institutul European, Iași, 2019, Colecția ”Texte de frontieră” Nr. 90, Prefață de Vasile Sebastian Dâncu, Postfațăde Liviu Antonesei, 610 pagini.
Despre autori:
Sorin Bocancea este Profesor, Rector al Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi. Domeniile de interes: filosofie politică şi studii europene. A publicat numeroase studii de filosofie şi ştiinţe politice în publicaţii de prestigiu din ţară şi din străinătate. Printre lucrările publicate se numără: Cetatea lui Platon (2010) – lucrare distinsă cu premiul Revistei Transilvania (în 2011) şi cu premiul „Vasile Conta” al Academiei Române (în 2012); Noi şi postcomunismul(2012). Este coordonator (împreună cu Daniel Şandru) al volumului Mass-media şidemocraţia în România postcomunistă, Ediţia I (2011) şi Ediţia a II-a (2013) şi Totalitarismul. De la origini la consecințe (2011). A realizat împreună cu Doru Tompea volumul Două decenii de comunism în Iaşul universitar (2015). Din 2014, coordonează Seria „După 25 de ani. Comunismul în Europa de Est”. Este Director al revistei Polis şi Preşedinte al Institutului de Studiere a Ideologiilor.
Doru Tompea este Profesor, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi. A iniţiat împreună cu Profesorul Petru P. Andrei proiectul de editare, promovare şi valorificare a operei savantului Petre Andrei şi a înfiinţat împreună cu acesta Fundaţia Academică „Petre Andrei”. A coordonat editarea şi reeditarea în ediţii bilingve a operei lui Petre Andrei, demers pentru care a fost distins, înpreună cu Petru P. Andrei, cu Premiul „Ioan Petrovici” al Academiei Române (1999). A coordonat împreună cu Daniel Şandru volumul critic Dimensiuni social-politice ale operei lui Petre Andrei (2012) şi a realizat împreună cu Sorin Bocancea volumul Două decenii de comunism în Iaşul universitar (2015). Dintre volumele de autor publicate menţionăm: Etică. Morală şi putere şi Provocarea postmodernă. Noi orientări în teoria socială.