Noul an academic a debutat la UPA din Iași într-un nou spațiu
Evenimente de marcă și personalități importante ale comunității ieșene au participat astăzi la festivitatea de deschiderea a noului an universitar la Universitatea „Petre Andrei” din Iași. „Anul universitar 2015-2016 debutează la Universitatea „Petre Andrei” din Iași cu mai multe noutăți. Se implinesc 25 de ani de la înființarea instituției noastre. Tot în acest an ne-am relocat, ne-am mutat într-un spațiu nou și mergem mai departe. Mă onoarează faptul că astăzi, la deschiderea oficială a noului an academic, autoritățile locale sunt alături de noi”, a declarat Prof.univ.dr. Doru Tompea, Rectorul UPA, în deschiderea manifestărilor.
„Suntem în limitele în care ne-am așteptat din punctul de vedere al numărului de studenți. Ne-am relocat într-un sediu care se inaugurează astăzi. Ne restartăm, avem un nou început și rămânem, așa cum am fost și până acum, un pilon cultural și civic al Iașului. Nu întâmplător, sloganul nostru a fost, este și va fi „o universitate în comunitate”, a declarat Prof.univ.dr. Daniel Șandru, Prorectorul UPA din Iași.
La manifestările deschiderii noului an universitar a participat și Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași, care a salutat curajul conducerii instituției de a continua proiectul început de Savantul Petre Andrei si le-a transmis studenților de la UPA că vor avea parte de aceleași beneficii ca toți ceilalți studenți ieșeni. „Este un moment foarte frumos pentru că Universitatea „Petre Andrei” din Iași vine să completeze ca universitate această pleiadă de universități care formează mediul academic ieșean. Ea vine ca o perlă în rândul universităților de stat și cred că este nevoie să promovăm și învățământul privat pentru că el poate fi chiar o modalitate de comparație între cele două sisteme de învățământ. Școala academică de la UPA nu este o fabrică de diplome și de vise, este o școală academică valoroasă”, a precizat Mihai Chirica.
Bogdan Abălași, subprefectul Județului Iași, a felicitat conducerea universității pentru noul spațiu și a transmis că „mă bate un gând, ca la 39 de ani să încep Facultatea de Drept. Așa că, domnilor profesori, nu se știe când o să mă aveți student. Vreau să vă transmit, întregii comunități de la UPA, tot sprijinul Instițuției Prefecturii Județului Iași”.
La rândul său, Alin Aivănoaei, Vicepreședintele Consiliului Județean Iași, a mărturisit că se simte onorat de prezența „în cadrul celei mai prestigioase instituții de învățământ privat din țară și vă doresc să ne vedem cu drag și la cel de-al 26-lea an de existență a UPA”. Alteța Sa Don Iulian Moisescu, Principe de Santa Teresa, Regent Mare Prior General, Locotenent Mare Maestru al Ordinului Suveran al Sfântului Ioan – Cavalerii de Malta si Suveran Mare Comandor al Marii Garnizoane O.S.I., a catalogat Universitatea „Petre Andrei” din Iași drept „unul din bastioanele de cultură pe care Iașul le-a dat și le dă”. Acesta a acordat domnului Rector distincția „Palma d’argento” care se acordă persoanelor care desfășoară acțiuni caritabile, umanitare sociale și culturale și pentru întreaga activitate desfășurată în sprijinul comunității de către Institutul Umanitar și Spiritual Alessis Pax-Italia. De asemenea, Alteța Sa Don Iulian Moisescu a acordat domnilor Doru Tompea, Daniel Șandru și Sorin Bocancea Crucea de Onoare din partea OSJ Jerusalim.
În cadrul evenimentulului de astăzi, Academicianul Teodor Dima, Directorul Institutului de Cercetări Economice și Sociale “Gh. Zane”, Academia Română, Filiala Iași, a susținut o prelegere cu tema „Repere pe drumul gândirii ieșene”. „Reamintesc o temă dezvoltată de Petre Andrei, cel care a dat naștere acestei universități, prin munca fiului său. Voi vorbi despre un procedeu, empatia, care a intrat în domeniile esteticii, istoriei și cele umaniste. Am săpat în grădina culturii noastre și am găsit lucruri deosebite pe care trebuie să le cultivăm și să le dezvoltăm. Petre Andrei și-a fundamentat estetica și a simțit lumea ca un sociolog și a gândit-o ca un psiholog”.
Tot astăzi a fost conferit și titlul de Doctor Honoris Causa, din partea Facultății de Psihologie și Științele Educației, pentru doamna Manuela Pennissi, a cărei laudatio a fost prezentat de către Prof.univ.dr. Livia Durac, Președintele Senatului UPA din Iași.
„Este o mare onoare pentru mine să primesc această distincție din partea unei instituții atât de prestigioase precum Universitatea „Petre Andrei” din Iași. Sper ca expertiza mea în domeniul psihologiei să fie în folosul studenților și să reușim să încheiem parteneriate de practică între UPA și instituții din Italia”, a mărturisit Manuela Pennissi.
În final a avut loc și inaugurarea unei expoziții permanente intitulată „Luminii să ne ajungă”, realizată în cadrul unui parteneriat între UPA din Iași, Uniunea Artiștilor Plastici din Iași și Universitatea de Arte „George Enescu”. „Inaugurăm astăzi o expoziție de artă plastică, pictură grafică, ai cărei autori sunt tineri artiști cu o experiență deoseobită și ne bucură acest parteneriat cu instituția dumneavoastră”, a declarat Prof.univ.dr. Constantin Tofan, critic de artă.
Prof.univ.dr. Doru Tompea a transmis și mesajele din partea domnului Sorin Câmpeanu, Ministerul Eduației, al domnului Răzvan Teodorescu, Președintele Consiliului Național al Rectorilor, dar și al Înaltpreasfinţitul, Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
Ieri a avut loc și sfințirea noului spațiu al UPA din Iași, care se află sub protecția și ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva, Înaltpreasfinţitul, Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei transmițând prin intermediul Protopopului Ilie Doroșincă binecuvântarea pentru deschiderea anului universitar.
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!