Universitatea „Petre Andrei” din Iași a găzduit ieri, 14 octombrie 2021, lansarea cărții „ROMÂNIA FĂRĂ MASCĂ. FALS TRATAT DE PANDEMIE”, de Alexandru Vlad Ciurea, Adrian Restian și Tudor Artenie, apărută la Editura Mediafax. Lucrarea este o carte-radiografie a celor trăite de noi toți în această pandemie și care scoate la lumina și răspunsul statului român la efectele pe care un organism microscopic le-a avut și le are încă în viețile noastre.

Cartea a fost prezentată de Prorectorul Universității „Petre Andrei” din Iași. Lect.univ.dr. Georgeta Condur, și de Rectorul Universității „Petre Andrei” din Iași, Prof. Univ. Dr. Sorin Bocancea,

Lect. Univ. Dr. Georgeta Condur a subliniat ușurința cu care acest volum poate fi lecturat. „Domnule Profesor Alexandru Vlad Ciurea, acestă carte nu este doar o radiografie a societății românești în perioada acestei pandemii. Acest volum este o foarte bună tomografie. Rămâne de văzut cum vor percepe societatea românească și cititorii ieșirea din această situație nefastă. Când citești și revezi anumite momente ale pandemiei, ți se crează senzatia unui dialog. Recomand acest volum tuturor!”

La rândul său, Prof. univ. dr. Sorin Bocancea a menționat faptul că titlul volumului a creat confuzie în mediul online cu privire la mesajul pe care dorește să îl transmită, lăsând să se înțeleagă că ar fi o o carte care militează pentru o Românie fără mască. „Îi mulțumesc domnului profesor Alexandru Vlad Ciurea, prietenul universității noastre, pentru că ca a ales să își lanseze acest volum la noi. Această lucrare este un pas pe care medicii îl fac spre piața publică pentru a prezenta lucrurile pe înțelesul tuturor!  Este o carte care se adresează publicului larg. Nu uitați: este un volum foarte util. Îl citiți în timpul în care faceți un vaccin”.

Prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea, unul din cei trei autori ai cărții, a rememorat momentul în care a fost depistat pozitiv, fiind infectat cu virusul COVID 19, moment care a reprezentat punctul de pornire pentru acest volum. „Tușeam puțin, scăzuse nivelul de oxigen al organismului și simțeam o oboseală cronică. Am sunat la spital și au venit cu izoleta la ușa. Am mers la cererea mea la spital. Sper că veți citi cu interes! Și sper să tragem cu toții învățăminte din cele trăite și să punem umărul la o „resetare” de care este nevoie la nivelul întregii societăți. Cum bine spunea Winston Churchill: „Dacă ajungi în iad, nu te opri. Treci mai departe!” Vom trece, nu am dubii. Important e CUM!”.

Evenimentul a fost moderat de Prof. univ. dr. Doru Tompea care a precizat că „Profesorul Ciurea este un prieten al UPA. Personal ne leagă o veche și profundă prietenie intelectuală. Volumul este o radiografie a societății românești față de pandemie, o abordare critică, științifică în raport cu modul în care statul roman și societatea s-au raportat la această pandemie”.