Universitatea „Petre Andrei” din Iași a acordat astăzi, 28 mai 2024, titlul de Doctor Honoris Causa Profesorului univ. dr. Riccardo Cardilli, de la Universitatea „Tor Vergata” din Roma, Italia.
În deschiderea ceremoniei, Conf. univ. dr. Anca Tompea, Președintele Senatului Universității „Petre Andrei” din Iași, a precizat că „pentru UPA este o onoare de a primi în comunitatea academică pe distinsul Profesor Riccardo Cardilli”, într-o ceremonie festivă.
Evenimentul a continuat cu citirea referatului privind propunerea de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa din partea Facultății de Drept de către Conf.univ.dr. Teodora Prelipcean, Rector UPA și cu Laudatio prezentat de către Lector univ. dr. Rodica Boca, decanul facultății. „Ne revine deosebita onoare de a aduce în fața Domniilor Voastre și a Corpului academic al Universităţii „Petre Andrei” din Iași pe distinsul profesor universitar doctor Riccardo Cardilli, pentru a-i oferi recunoașterea meritelor sale profesionale dovedite pe parcursul cariere sale academice și științifice prin acordarea titlului de DOCTOR HONORIS CAUSA al Universității „Petre Andrei” din Iași. Prin personalitatea sa marcantă și dăruirea pentru cauza dreptului roman și a valorilor sale perene, prin prestigiul profesional deosebit, Domnul profesor universitar doctor Riccardo Cardilli se constituie într-un model de excelență și probitate pentru comunitatea noastră academică” , a precizat Lector univ. dr. Rodica Boca.
Conf. univ. dr. Anca Tompea, Președintele Senatului Universității „Petre Andrei” din Iași supune votului acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Profesorului Riccardo Cardilli, iar Conf. univ. dr. Teodora-Liliana Prelipcean, Rectorul UPA, i-a înmânat acestuia diploma de Doctor Honoris Causa și însemnele universității.
Festivitatea a continuat cu discursul domnului Profesor Riccardo Cardilli, care a mulțumit comunității academice de la UPA pentru acordarea acestui titlu și a susținut conferința „Il diritto romano come fondamento dei diritti odierni” – „Dreptul roman ca fundament al ordinilor de drept contemporane”. „Pentru mine este o mare onoarea să primesc această distincție din partea Universității „Petre Andrei” din Iași. Voi motiva această onoarea din trei perspective. În primul rând, ca cercetător al dreptului roman sunt conștient de importanța Orientului European în istoria dreptului și în apărarea principiilor și valorilor comune în lume. În al doilea rând, pentru că această Universitas poartă numele lui Petre Andrei, născut în 1891 și mort, prin suicid, în 1940, simbol al libertății de gândire și al unei culturi a păcii în anii teribili pentru istoria mondială. În al treilea rând, este fructul unei munci, de aproape 50 de ani, care a început în 1977, la Universitatea Karl Max, din Leipzig”.
La eveniment au luat cuvântul Prof. univ. dr. Teodor Sâmbrian, de la Universitatea din Craiova, care a vorbit despre cariera profesională de excepție a Prof.univ.dr. Riccardo Cardilli , precum și Prof. univ. dr. Massimiliano Vinci, de la Universitatea „Tor Vergata” din Roma.
Președintele Președintele Senatului Universității „Petre Andrei” din Iași adresează invitația de colaborare între universități, pentru viitoare conferințe și parteneriate academice.
În final, Conf. univ. dr. Teodora-Liliana Prelipcean i-a mulțumit Profesorului Riccardo Cardilli pentru faptul că a acceptat invitația de a veni la UPA. „Știu că Universitatea „Tor Vergata” din Roma este o universitate tânără, are doar 42 de ani, cu specializări apropiate de cele de la UPA, precum Facultatea de Științe Umaniste, Facultatea de Drept și Facultatea de Medicină. Având în vedere că și noi, la UPA, lucram la deschiderea unei specializări, a unei facultăți în domeniul medicinei, sperăm să putem colabora și în acest sens”.
*****************************************************************************
Profesorul Riccardo Cardilli este licențiat în Drept, cum laude, la Universitatea „Tor Vergata” din Roma și doctor în Drept roman la Universitatea „Sapienza”. În 1995 obține premiul Consiliului Național de Cercetare Științifică pentru volumul „Obligația de prestare și răspunderea contractuală în dreptul roman”.
Între 1998 și 2004 a fost profesor la Facultatea de Drept a Universității din Salerno, iar din 2005 până în prezent este profesor titular la Universitatea „Tor Vergata” din Roma. Între 2019-2022 a fost Director al Centrului de Studii Eurasiatice „Tor Vergata”, apoi decan al programului de studii de științe politice „Știința administrației și relațiile internaționale”.
Din 2019 este directorul Revistei „Roma și Eurasia. Revista de studii eurasiatice”, iar din 2020 este co-director al Revistei „Roma și America. Revista de studii juridice latino americane”. Tot din 2020 este și membru al Consiliului Științific al al Revistei „Atlasul Culturii juridice europene”, editat de Il Mulino. Din 2021 este membru al Comitetului Academic al Centrului de Investigații În Drept Roman (CIDR) al Universității Austral din Argentina. În prezent este Director al Centrului de Studii Juridice Latino-americane, Universitatea Tor Vergata din Roma.