Studenții din anul al III-lea, specializarea psihologie, din cadrul Universității „Petre Andrei” din Iași, au participat luni, 8 aprilie 2024, la un atelier practic dedicat părinților. Evenimentul a fost organizat la Liceul cu Program Sportiv din Iași și a avut ca temă „Asigurarea climatului motivational în vederea susținerii și încurajării copiilor noștri în prag de examene”. Astfel, cei cinci studenți le-au explicat părinților prezenți la eveniment cât de important este susținerea necondiționată pe care le-o pot oferi copiilor în momentul susținerii examenelor, identificarea unui echilibru între exigență și permisivitate, să știe când să-i împingă de la spate să învețe și când să-i lase în pace. Totodată, studenții au pus accentul, în prezentările susținute ca părinții cât să-și cunoască foarte bine copiii și să știe ce anume îi motivează.
Studentă Elena Vicol, anul III, Psihologie: „Pentru mine, ca student, a fost o experiența foarte plăcută și utilă, pentru că am putut pune în practică ceea ce am învățat în anii de facultate, dar și o confirmare că sunt pe drumul cel bun. Cred că și pentru părinți a fost cel puțin la fel de utilă. Faptul că am fost ascultați cu mare interes timp de aproape 2 ore și că am avut și multe întrebări la final, prin care am reușit să dăm răspunsurile de mult căutate, înseamnă pentru noi că ne-am atins scopul și anume, că am schimbat un pic perspectiva asupra modului de abordare al părinților vis a vis de copilul lor, aflat în pragul primului examen mai important din viață. Mulțumesc în mod deosebit doamnei profesor Caranfil, care ne ajută să ne deschidem aripile și ne face să fim conștienți că le avem!”
Studentă Gabriela Florea, anul III, Psihologie: „Una dintre cele mai mari provocări în viața unui părinte este examenul de capacitate al copilului. Pare că e începutul unui drum unde, dacă nu gestionezi corect resursele materiale, emoționale, nivelul de cunoștințe pe care trebuie să le dobândească copilul, drumul va fi setat mai bine sau mai puțin bine. Realitatea este că acest examen de capacitate reprezintă o bornă din lungul șir de experiențe pe care viața le așterne în cale, atât părinților cât și copiilor. Rezultatele acestui examen reflectă nivelul cunoștințelor copilului la momentul evaluării și intensitatea emoțiilor care însoțesc această experiență. Cu toții am făcut și facem tot ce se poate mai bine pentru acest moment! M-am bucurat să susțin emoțiile părinților care au copiii în această etapă, să împărtășesc ceea ce am trăit și eu în rolul de părinte al unui copil trecut de curând prin examenul de capacitate, din perspectiva studentului aflat aproape de finalul studiilor de psihologie.
Student Ionuț Potângă, anul III, Psihologie: „Lacrimile unor părinți m-au făcut să înțeleg că mi-am atins scopul și anume conștientizarea că nu putem încărca negativ emoțional un copil pentru un examen. Vreau să cred că acești părinți au plecat acasă, și-au îmbrățișat copiii și le-au spus că sunt alături de ei prin orice încercare prin care au de trecut. Sper că vor insufla acestor copii lecția de înțelegere și iubire pe care întreaga echipa l-a tot repetat. Totodată, discuția liberă pe care a avut-o doamna Profesor Caranfil cu Filip, a arătat părinților prin ce trece, real, un copil aflat în această perioadă a examenelor.”
Student Boacnă Daniel, anul III, Psihologie: „Mă bucur că am avut posibilitatea să particip la „Atelierul pentru părinți” susținut la Liceul cu Program Sportiv. Această oportunitate a fost posibilă prin încrederea, bunăvoința și implicarea Universității „Petre Andrei” din Iași, a cadrelor didactice și mai ales a doamnei profesor Gianina Caranfil care ne-a oferit ea însăși mai mult decât exemplul unui climat încurajator și motivațional de a participa la un astfel de evenimente chiar și în afara cadrului Facultății noastre. Cu acest gând am mers să îmi exprim părerea despre ce am învățat și am simțit a fi o motivație optimă, intrinsecă și aliniată cu structura noastră de personalitate și cu ceea ce ne place să facem; că oricare vor fi presiunile și influențele, „chemarea” va fi acel lucru spre care vom tinde, și că părinții pot încuraja și susține copiii, necondiționat, pentru a le face acest parcurs mai puțin anevoios și fără să le afecteze identitatea, sănătatea psiho-emoțională și încrederea în ei înșiși. În puținul timp avut la dispoziție, am încercat fiecare să lăsăm sădită măcar o idee despre ce poate însemna un astfel de climat motivațional și susținător pentru copiii aflați în pragul examenului de evaluare la clasa a VIII-a (și nu numai), atât acasă, dar și la școală. Am trăit emoțiile împreună cu părinții prezenți, am putut sesiza unicitatea lor și felul diferit în care ei văd și trăiesc aceste perioade încărcate alături de copiii lor. Le dorim succes copiilor și multă răbdare, înțelepciune și putere părinților pentru a fi izvor nesfârșit de iubire, susținere și acceptare pentru copiii lor!”
Studentă Păuleț Georgeta (Stroe), anul III, Psihologie: „A fost o experiență cu adevărat valoroasă participarea la atelierul dedicat părinților în cadrul Liceului Sportiv din Iași. Am remarcat cu câtă dăruire și implicare, părinții își doresc să găsească soluții pentru a sprijini copilul în perioada examenelor și cât de important este acest lucru pentru ei. Mă bucur să văd că există un interes atât de mare din partea părinților pentru a se implica în procesul de dezvoltare al copiilor. Este de apreciat determinarea și deschiderea lor pentru a căuta modalități eficiente de a-i susține și încuraja în aceste momente destul de dificile pentru ei. Cu siguranță voi participa și la viitoarele ateliere pe diferite subiecte, pentru a învăța mai mult și pentru a fi alături de comunitatea de părinți interesați de binele și succesul copiilor lor. Este frumos să vedem cum părinții sunt dispuși să se implice și să învețe constant, demonstrând astfel implicare și dorința lor de a fi sprijin real pentru copiii lor în colaborare cu noi, viitorii psihologi.”
Coordonatori evenimentului au fost doamna Director adjunct Marinela JUVERDEANU, doamna Profesor consilier școlar Vasilica SPIRIDON, doamna Profesor consilier educativ Denia VASILICA și doamna Lector univ. dr. Gianina Narcisa CARANFIL.
Lector univ. dr. Narcisa Gianina Caranfil: Psihologii au un rol important în societate și pot aduce o contribuție valoroasă într-o varietate de probleme sociale, inclusiv în educație și relațiile dintre părinți și copii în timpul perioadelor stresante, cum ar fi examenele. Cu această convingere, împreună cu colegii mei, Daniel Boacnă, Gabriela Florea, Ionuț Potîngă, Georgeta Stroe, Elena Vicol, studenți în anul III la specializarea Psihologie din cadrul Universității „Petre Andrei” din Iași, am participat cu drag și multă implicare la activitatea organizată de doamna consilier școlar Vasilica Spiridon, din cadrul Liceului cu Program Sportiv Iași. Atelierul a fost dedicat părinților ai căror copii sunt în clasa aVIII-a, în pragul examenului de capacitate. Am întâlnit aici părinți dornici să-și „înțeleagă” mai bine copiii și cum să se raporteze la această etapă din viața lor. Ei au venit cu metodele educative pe care le aplică acasă, noi am încercat să punctăm sprijinul emoțional de care au nevoie copiii în fiecare zi, dar mai ales în acest moment al vieții lor. ,,Asigurați-vă că al dumneavoastră copil știe că sunteți acolo pentru el/ea și că îl/îi susțineți în orice fel posibil. Încurajați-l/încurajați-o să vă împărtășească grijile și temerile sale. Ajutați copilul să aibă o atitudine pozitivă față de examene. Încurajați-i să-și exprime gândurile și sentimentele și să găsească modalități constructive de a gestiona stresul. Arătați încredere în abilitățile copilului dumneavoastră și încurajați-l/încurajați-o să aibă încredere în sine. O atitudine pozitivă și încrederea în propriile capacități pot face o diferență semnificativă în performanța la examene”. Prin oferirea unui sprijin cald, încurajator și practic, părinții pot juca un rol crucial în ajutarea copiilor să facă față cu succes examenelor. De aceea, implicarea psihologilor în problemele emoționale, este esențială pentru promovarea sănătății mintale, pentru furnizarea de suport și consiliere în comunități și pentru promovarea schimbărilor sociale positive”.
Invitatul special al evenimentului a fost elevul Filip CHELARU.