IUNIE, LUNA COPILULUI

Copilaria, cea mai frumoasă perioadă a vieții, momentul în care poți zâmbi din toată inima.

Ajută-ne să dăruim copilăriei zâmbete și îmbrățițări, să oferim inimii fericirea, deoarece „copilăria este locul unde divinitatea poate fi substituită cu un simplu surâs”.

Aproape de noi, în Golăiesti, județul Iași, sunt câteva familii cu mari dificultăți materiale. Am vrea, ca împreună, să le oferim copiilor acestor familii un motiv de bucurie, un zâmbet, o îmbrățișare.

Vă prezentăm câteva detalii referitoare la fiecare familie.

  1. Familia căreia i-a luat foc casa anul trecut – are 5 copii, ultimul născut are doar 10 luni.
  2. Familia în care mama își crește singură cei 5 copii cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani. Tatăl este decedat.
  3. Familia care stă într-un bordei de 3×3 m. Un tată care își crește singur cei 4 copii și un nepot, care are aproximativ 1 an și jumăte. Mama a murit de cancer.
  4. Familia care stă într-un „coteț”. Mama și tata, împreună cu cei 2 copii, care au vârste cuprinse între 4 și 6 ani.
  5. Familia cu 4 membri, mama, tata și 2 copii, cu mari dificultăți materiale, mama însărcinată în luna a 5-a.
  6. Familia cu 5 membri, mama, tata și 3 copii, ultimul născut are doar un an.

Pe 29 iunie 2019 actorii de la Ateneul Național din Iași vor realiza un spectacol pentru acești copii, unde se vor putea face donații. Vă așteptăm!

Realitatea poate fi evaluată din fotografiile atașate. Nu prea au nevoie de cuvinte….

Nevoile acestor familii sunt mari, dar, cu puțin de la fiecare putem face multe!

  Hăinuțe, încăltăminte (pentru copii și pentru părinții lor), jucării, dulciuri, rechizite, cărticele de colorat / de citit, produse alimentare de bază, mobilier etc

Vă mulțumesc tare mult!

Prof. univ. dr. Cristina Stoica
Coordonator campanie umanitară