Studenții și cadrele didactice de la Universitatea Petre Andrei din Iași au participat, astăzi, la lansarea revistei editate și publicate de către Cenaclul literar al deținuților de la Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași – Clepsidra – Lumină, generozitate, Omenie – ajunsă la numărul 15. În baza parteneriatului dintre Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași și Universitatea Petre Andrei din Iași, respectiv Facultatea de Psihologie, Științele Educației și Asistență Socială, Prof.univ.dr. Cristina-Maria Stoica, Cătălina Covalciuc, președinta Ligii Studenților, împreună cu alți colegi au participat, la Casa de Cultură Mihai Ursachi, la evenimentul de lansare a revistei deținuților.
Cu această ocazie a avut loc întâlnirea publicului ieșean, al studenților și cadrelor didactice interesați de activitățile persoanelor private de libertate din penitenciarele din Moldova (Iași, Vaslui, Focșani, Botoșani), cu autorii materialelor cuprinse în actuala ediție a revistei și cu coordonatorii ei.
”Persoanele private de libertate prezente, si-au citit propriile creații, mărturisindu-și dorul pentru cei de afară. Cu toții au mărturisit că scrisul este o modalitate de a-și petrece timpul și a uita de gândurile legate de lumea de afară”, a mărturist Prof. univ. dr. Cristina-Maria Stoica.
La eveniment au mai participat angajații Penitenciarului, cadrele didactice de la Școala nr. 41 care îi ghidează în activitatea educațională, studenții și cadrele didactice din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, DGASPC Iași și beneficiarii Căminului de Bătrâni ”Sf. Parascheva ”din Iași.
Moderatorii întâlnirii au fost poetul Nichita Danilov și criticul de artă dr. Maria Bilașevschi.