Lector univ. dr. Doina GURIŢĂ, cadru didactic al Facultății de Economie, specializarea marketing, din cadrul Universității „Petre Andrei” din Iaşi, a participat, în perioada 22-24 noiembrie 2023, la Forumul Național al Economiștilor din România „Perspectivele profesiei de economist în contextul european actual”, organizat de Adunarea Generală a Asociației Facultăților de Economie din România, cu ocazia celebrării Zilei Economistului și Zilei Profesorului de Economie.
„Evenimentul a fost unul de excepție cu participarea cadrelor universitare din domeniul economic, oameni de afaceri, personalități din mediul universitar național. În cadrul acesui eveniment a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa Rectorului Academiei de Studii din Bucuresti, Prof. univ. dr. Neculai Istudor, președindele Asociației Facultăților de Economie din România, de către Senatul Universității Aurel Vlaicu din Arad, titlu înmânat de Rectorul universității, Profesor univ. dr. Ramona Lile”, a precizat.
Lector univ. dr. Doina Guriță
La evenimentul, găzduit de Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, au participat profesori de economie, specialiști, reprezentanți ai facultăților de științe economice din România, care au dezbătut una din temele de interes major pentru comunitatea academică – raportul dintre mediul economic și cel educațional cu focus pe facilitarea inserției studenților pe piața muncii.