Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) demarează astăzi, la Fălticeni, seria de manifestări ,,Monica Lovinescu – Centenarul Nașterii (1923 – 2023)’’. Timp de 4 zile, IICCMER a pregătit o serie de conferințe, dezbateri, vernisaje și proiecții de film, ce vor fi susținute de personalități marcante ale culturii și istoriei românești. E.S. Emil HurezeanuAmbasadorul României în Austria, istoricul Adrian Cioroianu, jurnalistul ,,Europa Liberă’’ Liviu Tofan și criticul de film Irina Margareta Nistor sunt doar o parte dintre invitații prezenți la Fălticeni în perioada 16-19 noiembrie.

Din partea Universității „Petre Andrei” din Iași, partenerul educațional al evenimentului, vor participa Prof. Univ. Dr. Sorin Bocancea, Rectorul UPA și Prof. Univ. Dr. Doru Tompea, Președintele Consiliului de Administrație.

,,Sunt onorat ca în mandatul meu de la IICCMER să am această oportunitate de a marca, printr-un amplu eveniment, 100 de ani de la nașterea  Monicăi Lovinescu, cea care a fost, fără îndoială, o voce a speranței în întunericul totalitar comunist. ,,Monica Lovinescu – Centenarul Nașterii (1923 – 2023)’’ este un proiect prin care, alături de partenerii instituționali, educaționali și media, de invitați, dar mai ales de publicul din Fălticeni, aducem un plus de recunoaștere asupra rolului marcant pe care Monica Lovinescu l-a avut în lupta cu regimul comunist, dar și în cultura română’’ – a declarat Prof.univ.dr. Florin – Daniel Șandru, Președinte executiv IICCMER.

Agenda evenimentului poate fi consultată aici.