UPA din Iași, prezentă la Ambasada SUA din București

La inițiativa Departamentului Comercial al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, Universitatea „Petre Andrei” din Iași a fost reprezentată luni, 30 martie, la întâlnirea dintre compania americană Blackboard și mediul academic din România. În contextul acestui eveniment, desfășurat la sediul Ambasadei SUA din Bucuresti, din partea UPA a participat Prof.univ.dr. Daniel Șandru, Președintele Senatului Universitar. În cadrul întâlnirii, peste 60 de reprezentanți ai universităților românești, cărora li s-au adăugat reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, au avut ocazia de a discuta cu reprezentanții companiei americane și cu cei ai diviziei acesteia pentru Europa de Est, Balistic Cell, despre cele mai noi tehnologii aplicate în domeniul educației universitare.
daniel_sandru_resize„A fost o oportunitate oferită de Ambasada SUA, aceea de a intra în contact cu cea mai performantă companie ce dezvoltă tehnici educaționale de ultimă oră. Alături de colegi de la celelalte universități, ne exprimăm convingerea că o colaborarea între mediul academic românesc și Blackboard este binevenită, în contextul în care ne dorim aducerea învățământului universitar la standardele contemporaneității”, a declarat Prof.univ.dr. Daniel Șandru.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *